Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, în Comisia de învățământ, că Bacalaureatul profesional va intra în vigoare de anul acesta, dacă va fi aprobat de Senat, ca for decizional, proiectul de lege putând intra, pentru vot final, în ședința plenului de lunea viitoare.
Andronescu a declarat, la dezbaterile din Comisia de învățământ, că amendamentele acceptate pentru OUG care gestionează examenul de Bacalaureat nu schimbă acest examen, așa cum a fost el susținut din 2009 încoace.
Ministrul a ținut să precizeze că Bacalaureatul profesional intră în vigoare de anul acesta și că acest model există în foarte multe țări, printre care Anglia, Franța și Germania.
„În 2009, 2010, 2011 Bacalaureatul s-a susținut pe probele care se vor susține și în acest an școlar, 2012- 2013. Adaugă în plus diploma de Bacalaureat și examenul de Bacalaureat profesional, pentru cei care se reorientează spre piața muncii”, a precizat Andronescu.
Potrivit membrilor Comisiei de învățământ din Senat, legea privind modificarea Ordonanței care gestionează examenul de Bacalaureat urmează să fie înregistrată la Biroul Permanent și va intra în dezbaterea plenului, cel mai probabil, în ședința de lunea viitoare.
Potrivit ministrului Educației, introducerea Bacalaureatului profesional a fost motivată de faptul că, de regulă, angajatorii reproșează tinerilor care nu au luat Bacalaureatul și care vin să se angajeze că nu au o diplomă.
„Această diplomă pentru cei care merg spre piața muncii le conferă într-un fel o finalitate liceului și diploma pe care o iau prin acest Bacalaureat profesional le atestă competențele. În plus, prin conținut, această formă de Bacalaureat adaugă la competențele pe care elevul le câștigă în timpul anilor de liceu”, a mai explicat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educației a arătat că pentru acest Bacalaureat profesional elevii vor susține două probe: un proiect și o probă practică, precum și o lucrare scrisă la educația antreprenorială, ea menționând că legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi filiera sau profilul acestuia, pentru că disciplina de educație antreprenorială o parcurg toți liceenii.
„Examenul acesta nu schimbă conținutul programei pe care ei au parcurs-o pe timpul anilor de liceu. Ca urmare, nu venim prin această formă de examen cu elemente în plus, pe care elevii nu le-au făcut la clasă, ci doar adăugăm o fomă în sprijinul celor care se orientează spre piața muncii”, a spus Andronescu.
Ministrul a mai arătat că probele din examenul de Bacalaureat profesional cronlogic vor fi așezate înaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat național.
„Probele de competențe sunt comune și la bacalaureatul național și la bacalaureatul profesional. Dacă elevul alege o formă sau alta, este opțiunea lui și a familiei lui. Nu este o decizie a școlii, a MECTS sau a inspectoratului. Dacă cineva care susține bacalaureatul profesional vrea să meargă spre învățământul superior și se răzgândește în aceeași sesiune, după o sesiune sau două sesiuni de bacalaureat, el se poate întoarce, poate susține probele scrise de la bacalaureatul național și, după aceea, are acces spre învățământul superior”, a afirmat ministrul Educației.
Comisia de educație din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educației a unui amendament care prevede opțiunea Bacalaureatului profesional.
Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenți la ședința comisiei.