Andronescu: Avem 8.700 de clase de copii înscriși la clasa pregătitoare, deși estimam 6.000



Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți, la dezbaterea moțiunii simple inițiate de PDL, că ministerul a estimat că vor exista circa 6.000 de clase de copii înscriși în clasa pregătitoare, ea arătând că, în realitate, numărul de clase este de 8.700.
Andronescu a criticat vehement guvernarea PDL pentru faptul că a introdus clasa pregătitoare fără studii de impact, fără spații pentru clase, fără materiale didactice și fără profesori pregătiți în acest sens.
„Am preluat mandatul la început lunii iulie și, în afară de faptul că era aprobat curriculum, nimic altceva nu era gândit pentru ca această clasă să demareze la 15 septembrie pentru prima dată în condiții corespunzătoare”, a spus Andronescu.
Ea a precizat că nu existau materiale didactice gândite pentru clasa pregătitoare și nu exista demers coerent care să ducă la existența acestor materiale didactice.
Andronescu a spus că cea mai neplăcută situația a fost dată de faptul că nu au fost pregătite spațiile pentru clasele pregătitoare, ajungându-se la soluții inadecvate, aceste clase ființând în în ateliare, laboratoare, săli de sport, cabinete metodice, cămine, vestiare, cabinete de logopedie sau chiar în holurile școlilor.
„Putem admite că s-au făcut greșeli, dar e diabolic să preseverezi în greșeală. Se impune o analiză astfel încât ca anul viitor să nu întâmpinăm necazurile acestui an”, a spus Andronescu.
Ea a arătat că s-a ajuns la situații aberante date de faptul că părinții și-au schimbat domiciliile, ajungându-se la adrese cu 10-12 familii, la părinți care și-au schimbat apartenența etnică pentru a-și înscrie copii la școala germană.
Andronescu a mai spus că nu era nimic pregătit în legătură cu cadrele didactice care trebuia să intre la cursurile de la școla pregătitoare, acest lucru făcându-se în două luni.
„Vom lua măsuri necesare pentru remediarea acestor situații, astfel încât părinții, profesorii, cadrele școlare să nu se mai confrunte cu ce s-au confruntat anul acesta”, a dat asigurări ministrul.
Plenul Camerei Deputaților a început, marți dimineață, dezbaterea moțiunii simple inițiată de 63 de parlamentari PDL pe tema Educației, intitulată „Brambureala din Educație duce la plagiat și eșec școlar”, în care se solicită demisia premierului și a ministrului de resort, Ecaterina Andronescu.