Primarul comunei Șcheia, democrat-liberalul Vasile Andriciuc, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, a anunțat că în prezent analizează portofoliul de investiții pentru satele Florinta și Trei Movile, sate în care trăiesc aproximativ 200 de locuitori. Andriciuc a declarat se încearcă găsirea de surse de finanțare pentru betonarea drumurilor din cele două sate, pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal care să includă parcelele de teren pe care tinerii le vor primi în baza Legii 115 în vederea construirii de case, pentru construirea unui teren de sport și a unui cămin cultural în satul Trei Movile. Cele două sate, a spus primarul, vor fi cuprinse în strategia de dezvoltare a comunei Șcheia pentru perioada 2012/2020.
„Vrem să prindem aceste două sate mai mici în strategia de dezvoltare pentru perioada 2012-2020, astfel încât și cetățenii de acolo să beneficieze de aceleași condiții ca și ceilalți locuitori ai comunei. Cele două investiții mari din comună, demarate una pe măsura 322 cu fonduri europene, care vizează modernizarea drumurilor, și cealaltă cu fonduri de mediu, ce vizează realizarea canalizării, obligă Primăria Șcheia la asigurarea din bugetul local a cofinananțării, dar în același timp se întocmesc studiile de fezabilitate pentru extinderea rețelelor de canalizare și modernizarea altor drumuri. Totodată încercăm să găsim soluții și ne gândim chiar la un parteneriat public-privat pentru extinderea rețelelor de iluminat și de apă, dar nu ca promisiuni electorale, ci ca lucruri concrete”, a spus Andriciuc.