Inițiativă

Andreica va avea ca prioritate finalizarea construcției spitalului din Fălticeni

Romică Andreica: „Motivul pentru care guvernul PSD-PNL nu a vrut să dea avizul este acela că a folosit banii pentru spital în scopul pomenilor electorale”
Romică Andreica: „Motivul pentru care guvernul PSD-PNL nu a vrut să dea avizul este acela că a folosit banii pentru spital în scopul pomenilor electorale”

Deputatul PD-L Romică Andreica, care candidează pentru un nou mandat în colegiul Fălticeni, a anunțat că principalul obiectiv al său pentru perioada imediat următoare va fi construcția spitalului din acest municipiu. Andreica a precizat că în urma demersurilor făcute în actualul mandat de deputat, spitalul din Fălticeni a primit finanțarea necesară pentru începerea investiției. Cu toate acestea, el a spus că deși s-a reușit, în urma presiunilor făcute la ministrul Sănătății, să se obțină sumele pentru lucrările la spital, primul-ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu, nu a dat avizul pentru organizarea licitației în urma căreia ar fi trebuit să se desemneze constructorul.
„Motivul pentru care guvernul PSD-PNL nu a vrut să dea avizul, deși există finanțarea prin Legea bugetului de stat, este acela că a folosit banii pentru spital în scopul pomenilor electorale”, a declarat candidatul PD-L, care a precizat că printre prioritățile sale se numără și crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investitori, introducerea municipiului Fălticeni în circuitul turistic prin valorificarea potențialului cultural și rezolvarea problemelor de infrastructură.
Romică Andreica promite că municipiul Fălticeni va avea șosea de centură Andreica a mai adăugat că unul dintre proiectele pe care le va susține în calitatea de deputat va fi construcția unei șosele de centură a municipiului Fălticeni.
„Din păcate, modernizarea Drumului European 85, care traversează această zonă și care face legătura cu sudul țării și cu Vama Siret s-a oprit, inexplicabil, la Roman. Modernizarea DE 85, pe tronsonul Roman – Siret, o consider o prioritate absolută a mea în viitorul mandat. Asta cu atât mai mult, cu cât acest tronson este inclus printre prioritățile PD-L”, a declarat deputatul PD-L.
El a spus că pe lângă lucrările de modernizare a DE 85 este necesară și o investiție în construcția șoselei de centură a municipiului Fălticeni, în condițiile în care mașinile de mare tonaj trec prin centrul acestui municipiu, iar infrastructura existență nu mai face față traficului greu.
„În sfârșit, nu trebuie uitată rețeaua de drumuri județene care traversează zona Fălticeni și care acum se află într-o accentuată stare de degradare, mai ales drumul județean 208 C, care leagă Fălticeniul de Vulturești și Liteni. Pentru acest drum, ca și pentru o serie de drumuri comunale, există proiecte de reabilitare la nivelul Consiliului Județean. De asemenea, trebuie folosite oportunitățile pe care le oferă fondurile acordate de Uniunea Europeană”, a declarat Andreica.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor