Liderii liberal democraților suceveni contestă declarațiile vicepreședintelui PNL Suceava, Mihai Steiciuc, potrivit cărora unii membri ai PLD părăsesc această formațiune politică pentru a se înscrie în rândul liberalilor. Vicepreședintele PLD Suceava, deputatul Romică Andreica, a declarat, ieri, că nici un membru al acestui partid nu și-a exprimat intenția de a părăsi PLD. Mai mult, Andreica susține că în momentul de față există numeroase solicitări din partea unor membri ai PNL de a se alătura liberal democraților. „Și asta pentru că s-au săturat de politica agreată de domnul Steiciuc, în special de apropierea față de PSD. Este de notorietate apropierea politică și de afaceri a domnului Steiciuc față de PSD. Dumnealui îi convine de minune situația actuală, rugându-se și de parlamentarii PSD să nu își voteze propria moțiunea de cenzură. Rătăcirea în care se găsește domnul Steiciuc este determinată de iminenta pierdere a puterii de către PNL și de aceea confundă lucrurile. Lumea nu pleacă de la PLD, ci vine spre acest partid”, a declarat vicepreședintele liberal democraților suceveni. El a adăugat că numeroși liberali au fost dispuși să renunțe la funcțiile politice pe care le aveau în PNL pentru a se înscrie în PLD. „Toți acești oameni s-au înscris în PLD pentru simplul fapt că nu au fost de acord cu politica susținută și de domnul Steiciuc de apropiere de PSD, cu scopul de a rămâne la guvernare cu orice preț”, a mai spus Andreica. Reamintim că în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat că aproximativ două treimi dintre liberalii din zona Rădăuți care au plecat la PLD revin în PNL, același lucru întâmplându-se și în comunele din apropierea municipiilor Fălticeni și Vatra Dornei.



