Vicepreședintele PLD Suceava, deputatul Romică Andreica, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că această formațiune politică nu va accepta nici o colaborare „post-moțiune” cu PSD sau PNL. Andreica a precizat că în eventualitatea în care moțiunea de cenzură anunțată de PSD va fi aprobată în Parlament, liberal democrații refuză orice colaborare cu cele două partide menționate anterior, în vederea formării unei noi majorități parlamentare. Vicepreședintele PLD Suceava a precizat totuși că este posibil ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu să nu fie depusă. „Această moțiune va fi depusă dacă vor eșua negocierile secrete între PNL și PSD. Și dacă totuși va fi depusă, ar urma să se stabilească un anumit scenariu, astfel încât ea să nu fie votată în Parlament”, a declarat Romică Andreica. El a adăugat că în eventualitatea în care va exista o moțiune de cenzură, în momentul de față nu se poate spune cu exactitate dacă parlamentarii PLD vor vota pentru aprobarea acesteia. Andreica a mai spus că o eventuală moțiune a PSD împotriva Guvernului ar putea reprezenta un avantaj pentru inițiativa liberal democraților de unificare a dreptei politicii românești în jurul PLD și al PD. „Ultimele sondaje de opinie arată faptul că marea majoritate a populației își dorește unificarea dreptei în jurul acestor două formațiuni politice. Și cred că această moțiune ar reprezenta o posibilitate bună pentru a demara acest proces”, a mai spus liderul liberal democraților suceveni.
Nu în ultimul rând, el a afirmat că prioritatea PLD Suceava o reprezintă pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc la sfârșitul acestui an. Andreica a subliniat faptul că unul dintre candidații PLD Suceava pentru aceste alegeri, respectiv Ion Barbu, va ocupa locul șapte pe listele electorale ale acestei formațiuni politice. „Ne bucurăm că avem un candidat printre primii zece de pe listă. Oricum, demn de remarcat este faptul că cel care se află pe primul loc este președintele PLD, Theodor Stolojan. Și asta pentru că el dă credibilitate partidului nostru, având în vedere că este persoana care se bucură de cea mai mare apreciere în rândul românilor, după președintele României, Traian Băsescu”, a declarat Romică Andreica.





