Opinie

Andreica: „Majorarea pensiilor, o măsură populistă, dar necesară”

Romică Andreica: „Acum cei de la PSD critică această măsură, dar dacă ar fi luat-o ei, probabil că era bună”
Romică Andreica: „Acum cei de la PSD critică această măsură, dar dacă ar fi luat-o ei, probabil că era bună”

Deputatul PD-L de Suceava Romică Andreica consideră că decizia Guvernului de a majora pensiile începând cu data de 1 noiembrie 2008 este o măsură populistă, electorală și care a fost însușită de la PSD. Cu toate acestea, Andreica spune că majorarea pensiilor era o decizie necesară, iar PD-L a susținut acest demers, solicitând creșterea punctului de pensie începând cu data de 1 august 2008.
„Creșterea pensiilor este o măsură furată de la PSD, care pregătea un proiect de hotărâre de lege în acest sens. Acum cei de la PSD critică această măsură, dar dacă ar fi luat-o ei, probabil că era bună”, a arătat parlamentarul PD-L.
Romică Andreica a precizat că decizia Guvernului liberal de a majora pensiile reprezintă „sfârșitul de logodnă” dintre PNL și PSD și va răci relațiile dintre cele două formațiuni politice. De asemenea, deputatul democrat-liberal a precizat că măsura Guvernului este una social-democrată și demonstrează faptul că „din această logodnă, mireasa PNL a plecat cu lucrurile mirelui, adică PSD”.
Cu toate acestea, Romică Andreica susține că atât în PNL, cât și în PSD, există grupuri care susțin în continuare un „mariaj” între cele două formațiuni politice.

Recomandări

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului