Atletism

Andrei Gag a reușit să câștige titlul de vicecampion mondial universitar



Atletul Clubului Sportiv Universitar din Suceava Andrei Gag a reușit o nouă performanță la nivel mondial. După ce de curând a reușit să-și facă baremul pentru Jocurile Olimpice de anul viitor din Brazilia, dar și pentru Campionatul Mondial din acest an, Andrei Gag a câștigat ieri medalia de argint în proba de aruncare a greutății la Campionatul Mondial Universitar de Atletism, ce are loc în Coreea. La prima încercare a acestui important concurs mondial, sportivul Universității Suceava a aruncat 19,75 de metri, fiind depășit doar de Aleksandr Bulanov, care a aruncat cu 9 centimetri mai mult. Bătălia pentru medalii a fost mult mai încinsă în ultima rundă de aruncări, când indianul Inderjeet Singh a avut cea mai bună aruncare, cu 20,27 de metri, dar Andrei Gag a aruncat mai bine decât în prima rundă, 19,92 metri și astfel a câștigat titlul de vicecampion la Campionatul Mondial Universitar de Atletism. La finalul lunii trecute, atletul pregătit de Ioan Zanfirache a reușit cea mai bună aruncare din cariera sa, 20,69 de metri la meetingul de la Lisabona și a depășit astfel cu 19 centimetri baremul pentru Jocurile Olimpice, fiind astfel primul atlet din județ ce s-a calificat la cea mai importantă competiție din lume. Până la olimpiadă, Andrei Gag are o nouă competiție internațională foarte importantă, în luna august urmând să concureze în Chiana, la Beijing, la Campionatul Mondial de Atletism.



Recomandări

Atletul din Vicovu de Sus Darius Iliuț, campion național la 60 de metri, a fost felicitat de primarul orașului Vasile Iliuț

Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism
Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism