Box

Andrei Bratu s-a ales doar cu medalia de argint la Naționalele de juniori după o decizie controversată



Andrei Bratu alături de antrenorul Andu Vornicu
Andrei Bratu alături de antrenorul Andu Vornicu

Secția de box a Clubului Sportiv Municipal din Suceava a cucerit prin pugilistul Andrei Bratu o medalie de argint la Campionatul Național de juniori, care s-a desfășurat pe parcursul săptămânii trecute, la Brăila. Sportivul antrenat de Andu Vornicu a disputat finala categoriei 75 de kilograme împotriva dinamovistului Rareș Stoiculescu, fiind declarat învins după o decizie cu cântec. Bratu și Stoiculescu au primit câte două voturi favorabile, în timp ce al cincilea arbitru judecător a văzut egalitate. În aceste cazuri extrem de rare, de egalitate perfectă, regulamentul prevede ca președintele Comisiei de Arbitri să solicite arbitrilor judecători să delibereze din nou, așa ajungându-se la o decizie de 3-2 în favoarea pugilistului legitimat la Dinamo București.
„Ținând cont de modul în care a decurs programul de pregătire mă așteptam ca Andrei să cucerească titlul de campion, mai ales că a mai avut ocazia să boxeze cu adversarul său, la lotul național, ieșind mai de fiecare dată în avantaj. Din păcate, el n-a boxat la nivelul său maxim în finală, și astfel am ajuns în situația prezentată mai sus. N-avem ce face, suntem un club mic, așa că trebuie să ne obișnuim cu locul al doilea în astfel de ipostaze. Una peste alta, sunt mulțumit de Andrei, care a avut un traseu foarte dificil până în finală, ieșind învingător în semifinale din confruntarea cu campionul de anul trecut”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru sprijin lui Ciprian Nuțu, Sergiu Rotari, Codruț Popescu, Bogdan Florea, Bogdan Straton și Clubului Sportiv Municipal Suceava.



Recomandări

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot