Andreea Raicu – pictorial cu un diamant de 1 milion de euro



The One a realizat un pictorial strălucitor cu Andreea Raicu purtând un diamant de 1 milion de euro, pentru noul număr al revistei, care apare pe piață pe 20 decembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Fotografiile au fost făcute în Israel, sunt semnate de Alex Gâlmeanu și o surprind pe vedetă în mai multe peisaje exotice. Ținutele Andreei au fost puse în valoare printr-o colecție impresionantă de bijuterii cu diamante.
Vedeta a fost extrem de emoționată și recunoaște, în interviul din noul număr al revistei The One, că experiența a fost de neuitat: „A fost o experiență irepetabilă! Când mă gândeam că naturii i-a trebuit în jur de un milion de ani să «fabrice» un astfel de diamant ori când am aflat că numai șlefuirea lui a durat cam trei ani, iar eu aveam la dispoziție doar câteva ore să fac o fotografie la înălțimea așteptărilor, atunci aveam ceva emoții. Nu multe, cam un milion”.
În același interviu, The One a întrebat-o pe Andreea Raicu și despre relația cu Tudor Chirilă și de ce scrie atât de rar pe blogul ei despre el. Răspunsul ei subliniază faptul că blogul este teritoriul pe care ea alege ceea ce socotește că are de împărtășit cititorilor. Iar la întrebarea dacă ea și Tudor s-au maturizat și schimbat, Andreea s-a rezumat să spună: „orice experiență personală profundă te maturizează”.
Ea mărturisește și de ce deține un blog: „Percepția oamenilor despre mine, așa cum reiese ea din munca mea în televiziune, de pe «sticlă», este câteodată mai rece și nu mereu conformă cu personalitatea mea. Blogul mă ajută să arăt și alte fațete ale Andreei Raicu”.
Frumoasa vedetă se consideră o femeie fericită și, atunci când este întrebată dacă are noroc în dragoste și dacă este de compătimit din aceasta perspectivă, Andreea Raicu afirmă în The One: „De compătimit mi se par cei ce stau în relații care au eșuat de mult… Eu sunt o femeie fericită”.