Andreea Paul Vass, prim-vicepreședintele Organizației de Femei a PDL, a declarat, sâmbătă, că pregătește „o surpriză”, referindu-se la posibilitatea de a candida la președinția unui consiliu județean, și a anunțat că noul său nume este Andreea Maria Paul.
„Mă așteptam la această întrebare foarte bună. Nu m-ați crezut în decembrie când v-am spus că nu doresc să fiu ministru al Economiei. Vă pregătesc o surpriză. La momentul potrivit veți ști”, le-a spus ea jurnaliștilor, fiind întrebată dacă intenționează să candideze pentru președinția unui consiliu județean.
De asemenea, Sulfina Barbu, președintele OFPDL, a spus că în cadrul PDL sunt discuții pe această temă, care nu au fost finalizate, dar „este posibilă candidatura unei femei pentru președinția unui consiliu județean”.
Andreea Paul Vass și-a declarat nemulțumirea pentru că în prezent doar puțin peste 3% din primarii din România sunt femei. „Luptăm pentru o miză în care tandrețea feminină și delicatețea politică să și găsească locul bine meritat în rândul candidaților”, a spus prim-vicepreședintele OFPDL.
Ea a argumentat că femeile pot fi chiar manageri mai buni ai unei comunități locale decât bărbații. „O femeie știe foarte bine ce înseamnă un buget limitat, o femeie știe foarte bine că nu trebuie să torni asfalt după care din nou să pui picamărul pentru a trage gazele și alte utilități, ea știe care este ordinea justificată a lucrurilor atunci când vine vorba de management local”, a spus Paul Vass.
Nu în ultimul rând, prim-vicepreședintele PDL a anunțat „schimbarea brandului politic”, renunțând să mai folosească numele de fată Vass, noul său nume fiind Andreea Maria Paul. „Este o chestiune personală, m-am căsătorit acum doi ani și jumătate, am o fetiță minunată și am ales să am un nume identic cu al ei și al soțului meu. Mi-a creat o dificultate de brand în spațiul public, dar acum mă numesc Andreea Maria Paul. Purtăm de trei generații în familie numele de mijloc Maria”, a spus ea.