După cum știm, Andreea Marin este însărcinată în luna a treia. Zâna Surprizelor a urmat un tratament pentru fertilizare în toamna anului trecut, reușind într-un final să rămână gravidă, în ciuda tuturor obstacolelor.
Vedeta TV se află într-o stare bună din punct de vedere medical, dar are nevoie de îngrijire atentă după episodul petrecut în urmă cu câțiva ani, când a pierdut prima sarcină. Andreea a spus în repetate rânduri că-și dorește un copil, dar abia după ce s-a mutat cu Ștefan Banică a început tratamentele de fertilizare.
În ultimii ani, au existat mai multe zvonuri conform cărora Zâna ar fi fost însărcinată. Andreea a răbufnit împotriva bârfelor, ținând să precizeze că, deși a pierdut prima sarcină, nu dorește să fie considerată o „mamă-eroină”.
„E vorba de oameni care nu au subiecte de dezbătut și mă tot transformă în mamă-eroină! Am fost însărcinată de mai multe ori pe an de câțiva ani încoace, conform zvonurilor. Eu îmi văd de treabă și, în timp ce alții vorbesc, eu construiesc”, a declarat Zâna pentru cotidianul Libertatea.
Ei bine, Andreea are de gând să „construiască” și pe viitor, nefiind dispusă să renunțe la Surprize, în ciuda faptului că este însărcinată. Deși medicii o sfătuiesc să fie precaută din acest punct de vedere, Zâna merge pe ideea că „the show must go on”. Nu ar trebui totuși să uite că are o sarcină pierdută la activ. Tocmai din acest motiv, în anul 2005, Andreea s-a implicat într-o campanie de educare și informare a viitoarelor mame asupra importanței controlului medical în timpul sarcinii. „Eram foarte tânără și am fost la un pas de a… nu mai fi. Nu vreau să li se întâmple și altora ceea ce mi s-a întâmplat mie. Sunt aici pentru că am învățat din proprie experiență”, a mărturisit Zâna atunci. (antena 3.ro)





