Surprize

Andreea Marin Bănică, însărcinată în trei luni

Andreea Marin Bănică, însărcinată în trei luni
Andreea Marin Bănică, însărcinată în trei luni

Deși au existat mai multe zvonuri în trecut, conform cărora Andreea Marin ar fi fost însărcinată, de această dată este pe bune! Zâna Suprizelor îi va dărui soțului Ștefan Bănică Junior un copil, cel mai probabil peste jumătate de an.
Surse apropiate Andreei susțin că știrea este cât se poate de veridică, mult prea simpatica prezentatoare TV fiind însărcinată în luna a treia, a aflat Cancan. Sarcina nu este una deloc întâmplătoare, având în vedere că, pe parcusul căsătoriei cu Bănică Junior – mai bine de un an de zile – Zâna a recunoscut în dese rânduri că își dorește un copil.
Andreea a fost chiar surprinsă de paparazzi în timpul unor vizite la diverse clinici de obstetrică-ginecologie, confirmând strădaniile acesteia de a deveni mamă. Ei bine, acum, după încercări „seculare”, Andreei Marin în sfârșit i-a „ieșit pasența”! Acesta va fi primul ei copil, deși a mai fost o dată căsătorită. Pentru actualul ei soț, copilul va fi cel cu numărul doi. Asta pentru că Ștefan Bănică are un fiu, pe Radu Ștefan – în vârstă de cinci ani – din una dintre fostele sale iubiri trecătoare, cu o anume Camelia Constantinescu.
Din câte se pare, rodul iubirii dintre Zână și cântăreț va veni pe lume undeva prin luna octombrie a acestui an. Dacă acesta va purta apelativul de „zânișor” sau de „Junior Junior”, rămâne de văzut… (antena 3.ro)

Recomandări

Elevii olimpici și profesorii lor, premiați la cea de-a doua ediție a evenimentului „Copiii pe primul loc”