Andreea Marin a înregistrat miercuri trei piese pentru volumul 10 al proiectului “Cutiuță Muzicală”, special conceput pentru cei mici, care va fi lansat în luna noiembrie. Copiii și părinții vor putea asculta atât melodii clasice din folclorul pentru copii, cât și piese noi.
Andreea Marin a înregistrat piesele “Șapte gâște și-un gânsac”, “Păstorița”, “Eu am zece degețele”, iar această nouă experiență a fost una extrem de plăcută pentru vedetă.
“Cutiuță Muzicală este un dar pentru mine, pentru că uneori încă mă simt copil și am nevoie de alint, dar va deveni și un ‘dar din dar’, pentru că îmi va face mare plăcere să-i fac această surpriză pe portativ fetiței mele”, a spus Andreea Marin.