Invitată la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, vineri, 5 noiembrie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Andreea Bălan a încercat să lege un dialog nefericit cu adolescenții, dar și cu reprezentanții presei, aflați în sala de spectacol.
Mai întâi, i-a întrebat pe elevi cum se descurcă cu învățătura. „Învățați bine? Eu n-am învățat și dansez în chiloți (râsete din sală). Să vă țineți de școală, dragii mei, că altfel, uitați (a executat câteva mișcări din șolduri): cercuri, cercuri… și «Liberă la mare»…”.
Andreea a cerut, apoi, sprijinul publicului. „Unde sunt fetele mele? (țipete) Băiețeii mei? (prea puțin zgomot în sală) Băieții mei?”
Între timp, și-a arătat puțin sânii, explicându-și gestul în fața presei: „Vedeți, dragii mei din presă, dacă nu mă dezbrac, nu țipă!”.
Andreea Bălan a mers chiar mai departe, cerându-i unui tânăr din primul rând care făcea fotografii să o aplaude. „E bine…? Vă simțiți bine? Aici, e bine? (arătând spre fotograf) Se vede bine totul? E perfect!”
„Am trei perechi (n.r. – de chiloți) pe mine”
„Dragii mei – și-a continuat monologul Andreea Bălan – să știți că am știut că veniți (n.r. – făcând referire la fotografi) și m-am protejat. Am trei perechi (n.r. – de chiloți) pe mine. Așa că nu aveți ce să surprindeți. La fel și aici… (arată spre sutien) am vreo trei perechi”.
Într-o încercare nefericită de a drege busuiocul, cum se spune, invitata specială de la „Pedagogic” a continuat să spună: „Eu iubesc presa, dragii mei! Eu am terminat facultatea de jurnalism, deși nu cred că o să profesez vreodată! (râde) Dar nu contează… Îmi place mai mult să dansez în chiloți!”. Să nu credeți că artista s-a oprit aici cu explicațiile. „Deci, e mai bine așa!”, a mai spus Andreea, probabil referindu-se la ce face ea pe scenă, pentru că vizavi de jurnalism a continuat să comenteze: „E o meserie frumoasă, atunci când scrieți lucruri frumoase despre oameni care chiar spun ceva…”.
„Apar articole în presă despre chiloții mei și, de aceea, nu mă pot abține…”
Pentru câteva minute bune, jumătatea fostei trupe Andre a cam uitat pentru cine a venit la Suceava, pentru ce a fost plătită cu 1.600 de euro, și i-a cerut aceluiași tânăr care făcea poze să pună aparatul „în poală” și să o aplaude la sfârșitul unei piese. „Îmi place să glumesc. Îmi place! Vă iubesc! Să scrieți frumos, da?”, a continuat Andreea Bălan „dialogul” cu presa.
Credeați că asta a fost tot? Nu. Andreea a mai folosit o dată în monologul ei cuvântul „chiloți”. După ce le-a sugerat sucevenilor că pot să o invite, împreună cu dansatoarele și cu Petrișor, partenerul ei de dans, de la „Dansez pentru tine”, în diferite spectacole, Andreea a completat că vor putea vedea, în acele show-uri, mult dans, culoare, samba, rock’n’roll (o scurtă pauză), chiloți…
„Folosesc cuvântul ăsta, pentru că tot apar articole în presă despre chiloții mei, și, de aceea, nu mă pot abține… Glumesc. Aici, în față, sunt prietenii mei (și a arătat spre primul rând, unde se aflau reprezentanți din presa locală)”, a fost explicația Andreei Bălan, la final de spectacol.
„Teoria” chiloților Andreei Bălan
Pe ediția electronică a Monitorului de Suceava – www.monitorulsv.ro –, intră și vezi întregul monolog al Andreei Bălan despre chiloții ei și argumentele ei pentru care a ajuns la un asemenea subiect.
Tot pe site-ul ziarului nostru, la rubrica Balurile Bobocilor 2010, află și ce a pățit Grasu XXL, Animal X și Connect-R pe scena balurilor bobocilor din județ desfășurate până în prezent.
La balul de la „Pedagogic”
Andreea Bălan: „Îmi place mai mult să dansez în chiloți!”
