Cu ani buni în urmă, două fetițe cu multe fițe și codițe încântau copiii și adolescenții din țara întreaga. Anii au trecut însă și cele două Andre au devenit femei în toată puterea cuvântului. Jumătatea roșcată a deschis drumul, pozând în Playboy și șocându-și foștii fani printr-un nonconformism debordant. Acum, a venit și rândul blondei să facă același lucru, mai precis să renunțe definitiv și irevocabil și la ultima fărâmă de „fată cuminte” care mai rămăsese din imaginea ei de odinioară.
Să fi avut oare Andreea Bălan nevoie de bani?! Poate de imagine?! Probabil de amândouă. „Vreau să arăt fanilor că am crescut și că nu mai sunt un copil, ci o femeie matură și independentă”, a explicat cântăreața pentru cotidianul Libertatea.
Andreea a primit „doar” 5.000 de euro pentru pictorial, principalul motiv fiind acela că nu a vrut să renunțe de tot la hăinuțe. Cu toate acestea, pozele sunt cât se poate de provocatoare, fanii cântăreței având cu siguranță ce vedea și mai ales ce admira.
Există însă speculații asupra numărului de la sutien al Andreei, care pare să fi crescut, precum în basme, „într-o zi cât alți-n zece”. Solista se jură însă că transformarea a avut loc după un banal tratament cu anticoncepționale, a aflat cotidianul Click. Să spună sau nu adevărul, nu prea contează. Cert este un singur lucru – Andreea Bălan a devenit cu adevărat femeie! (antena 3.ro)






