Noul videoclip Andra – “Inevitabil va fi bine” a strâns în mai puțin 3 zile de la lansare 1.325.000 de vizualizări, pe contul oficial de YouTube al MediaPro Music.
“Mă bucur foarte tare că melodia mea are atât de multe vizualizări încă din primele zile, acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine și vreau să le mulțumesc fanilor mei pentru că au încredere în mine și m-au susținut mereu”, a spus Andra.
Andra și-a lansat luni seara cel mai nou single al sau, “Inevitabil va fi bine”, piesă care promovează albumul cu același nume al cântăreței, ce urmează să fie lansat lună următoare. Odată cu nouă melodie, Andra a lansat și un videoclip, regizat de Iulian Moga.
Alături de prieteni apropiați, dansatori și vedete, artistă s-a distrat pe cinste la filmări. Printre invitații speciali din muzică românească care apar în cel mai nou clip al artistei se numără Delia, Cabron, Smiley, What’s Up, Connect-R, CRBL și Red Blonde.
Noua piesă a Andrei este compusă de Marius Moga, Ciprian Alexandru și Marius Ivancea. Îndrăgita cântăreață transmite prin intermediul melodiei un mesaj simplu și optimist, învățat din experiența proprie: oricât de dificilă ar fi la un moment dat viața, până la urmă toate problemele își vor găsi o rezolvare și “Inevitabil va fi bine”.