Andone despre finala Cupei: Ar fi păcat să dăm cu piciorul la o asemenea șansă



Antrenorul Ioan Andone crede că CFR Cluj „nu trebuie să dea cu piciorul șansei câștigării Cupei României” în finala cu Unirea Urziceni, de sâmbătă, de la ora 20.30, după ce formația sa a terminat pe primul loc și în Liga I.
„Întâlnim o echipă foarte bună, foarte bine organizată. O echipă agresivă care pierde foarte greu. Trebuie să recunosc că în ultimul meci, cel din campionat, am făcut un 1-1 cu șansă, noi neevoluând foarte bine. Istoria acestei cupe are o încărcătură aparte pentru că și Dan (n.r. – antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu) își dorește și noi ne dorim foarte mult acest trofeu. Dacă am ajuns aici ar fi păcat să dăm cu piciorul la o asemenea șansă”, a spus Andone.
Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, se află în fața primei finale a Cupei României din postura de antrenor princpal. „E prima mea finală ca antrenor principal, după ce am avut una ca secund cu FC Național, pierdută cu Dinamo, unde tot Andone era antrenor. Ca jucător am avut foarte multe finale dar cred că nu se compară nicio finală cu una când ești antrenor principal, când știi că reușești să aduci o echipă după doar doi ani în prima ligă și joacă cu trofeul pe masă”, a spus Petrescu.
CFR Cluj și Unirea Urziceni au ajuns în premieră în finala Cupei României.
Palmaresul echipei CFR Cluj în cele 21 de ediții la care a participat în Cupa României
34 12 2 20 40-58
În această ediție, CFR Cluj a trecut de formațiile: FC Săcele ( în șaisprezecimi, scor 3-0), Jiul Petroșani (în optimi, scor 1-0), FC Brașov (în sferturi, scor 1-0), și Dacia Mioveni (în semifinale, scor 3-0)
CFR Cluj nu a primit gol în această ediție a Cupei României.
Palmaresul echipei Unirea Urziceni în cele patru ediții la care a participat în Cupa României:
8 5 0 3 13-9
Unirea Urziceni a trecut în această ediție a Cupei României de echipele: FCM Baia Mare (în șaisprezecimi, scor 4-1), Steaua (în optimi, scor 2-0), Rapid (în sferturi, scor 1-0), și Gloria Buzău (în semifinale, scor 1-0).
Prima finală a Cupei României, contând pentru sezonul 1933-1934, s-a disputat pe stadionul „ANEF”, în București, între echipele Ripensia Timișoara și Universitatea Cluj, bănățenii câștigând cu scorul de 5-0.
Echipa învingătoare, a fost formată din: Zombovy – Burger, Hoksany – Deheleanu, Kotormany, Hrehnss – Bindea, Schwantz, Ciolac, C. Lazăr, Dobay.
Golurile au fost marcate de: Dobay (’8, ’20), Bindea, (’41, ’85), Schwantz (’48).
Arbitrul întâlnirii a fost Denis Xifando
De la prima ediție, 17 echipe au reușit să cucerească trofeul: patru grupări din București (46 de trofee) și 13 formații din provincie (22 de trofee).
În ediția a 50-a a Cupei României, în 1988, trofeul nu s-a acordat.
Cele mai multe trofee au fost cucerite de fomațiile din București, Steaua, 20 de cupe și încă șapte finale, Rapid, 13 trofee și încă 5 finale, Dinamo, 12 cupe și încă opt finale, iar din provincie, Universitatea Craiova a cucerit cele mai multe trofee, 6 cupe, și a ajuns de încă două ori în finală.
FC Rapid a cucerit Cupa României de șase ori consecutiv între anii 1937-1942.
Trei echipe care au evoluat în eșalonul secund au reușit să câștige Cupa României: Metalul Reșița (1954), Arieșul Turda (1961) și Chimia Râmnicu Vâlcea (1973).
În ediția a 35-a (1972-1973), trofeul a fost disputat de o echipă din Divizia B, Chimia Râmnicu Vâlcea, și o formație din Divizia C, Constructorul Galați.
Bucureștiul a găzduit finalele a 67 de ediții (una anulată), Brașovul o finală, și Timișoara tot o finală. Piatra Neamț este al patrulea oraș în care se dispută ultimul act al Cupei României.
Câștigătoarea finalei ediției 2007-2008 va fi a 18-a echipă care cucerește trofeul, a 14 grupare din provincie, iar Piatra Neamț este al patrulea oraș care găzduiește finala.
Echipe probabile:
CFR Cluj: 44. Stăncioiu – 2. Tony, 20. Cadu, 27. Sousa, 4. Panin – 10. Trică, 6. Mureșan, 31. Dani, 19 .Culio – 7. Dubarbier, 16. Semedo. Antrenor: Ioan Andone.
Rezerve: 1. Nuno Claro, 3. Sandberg, 33. Dorsin, 14. Minteuan, 5. Manuel Jose, 9 Ruiz, 23 Fabbiani.
Indisponibili: Hirshfeld, Ogbonna.
Unirea Urziceni: 12. Stelea – 16. Nicu, 29. D. Munteanu, 6. Galamaz, 23. Bordeanu – 2. C. Petre, 19. Brandan, 3. Ricardo Gomez, 10. Mara – B. Stancu, 15. Dănălache. Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: 1. Arlauskis, 24. Balint, 4. Mehmedovici, 8. C. Constantin, 25. Pădurețu, 7. Bilașco, 11. Onofraș.
Meciul dintre CFR Cluj și Unirea Urziceni va fi arbitrat de o brigadă formată din Aurelian Bogaciu (central), Marcel Savaniu, Eduar Dumitrescu (asistenți) și Istvan Kovacs (rezervă). Observatorii întâlnirii vor fi Paul Costaș și Daniel Prodan
Finala Cupei României la fotbal, CFR Cluj – Unirea Urziceni, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, la Piatra Neamț.