Andi Moisescu, jurat al emisiunii „Românii au talent”, aflat în vacanță în Grecia, a organizat pe plajă concursul „Skiathos are talent”, informează Pro TV.
Aflat în Skiathos, insula grecească de care s-a bucurat timp de trei săptămâni împreună cu familia, Andi a organizat concursul „Skiathos are talent”.
Participanții – copiii aflați în vacanță, juriu – au fost aleși pe sprânceană, după cum declară chiar Andi: „Good guy – Vasilis, Bad guy – Andreas, iar eu, pe post de domnul Andra.
Olivia a încercat să se pună bine cu Bad guy, dar, imediat ce-a revenit la masa juriului, colegul a fost necruțător”, povestește Andi amuzat.
Din „program” n-au lipsit demonstrațiile de wakeboard, mono-ski, gimnastică, numere de echilibru pe canoe, dar nici cântăreții și dansatorii la catarg. „Cert este că toți concurenții s-au clasat în marea finală, care va avea loc anul viitor, pe aceeași plajă”, dezvăluie juratul.
Andi a profitat de timpul petrecut acolo pentru a-i iniția pe fiii lui în cât mai multe sporturi nautice. „David a început cursurile de wakeboard, iar, după o săptămână, Luca a început să mă bată la cap că vrea și el pe schiuri, deși, între noi fie vorba, încă n-are cinci ani”, a mai povestit Andi.
Fiind înconjurați de mulți copii greci, David și Luca au sporovăit cât e ziua de lungă în limba engleză. „Ai mei au început ușor, ușor s-o rupă și-n limba greacă. Eu încerc să țin pasul cu ei”, a mai precizat încântat Andi.