Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice (ANCLP) consideră că perioada de 6 ani stabilită prin ordonanță de Guvern pentru completarea studiilor învățătorilor și educatorilor este „un interval de grație” în care Parlamentul are obligația de a revizui Legea educației naționale.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de ANCLP, „în societatea cunoașterii” traseul liceu pedagogic – facultate cu profil pedagogic este calea de urmat pentru a califica tinerii cu performanțe în profesiunile didactice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Referitor la ultimele reacții, majoritatea în necunoștință de cauză și de legislație în domeniu, privitoare la consecințele aplicării OUG nr. 92/2012 facem mai multe precizări. Referitor la articolul privitor la obligativitatea completării studiilor, ANCLP consideră că în societatea cunoașterii, traseul liceu pedagogic – facultate cu profil pedagogic este calea de urmat pentru a califica tinerii cu performanțe în profesiunile didactice pentru invățământul preșcolar și primar. În opinia noastră, în acest moment perioada de 6 ani stabilită prin ordonanță pentru completarea studiilor actualilor învățători și educatoare din România poate fi interpretată ca interval de grație în care legiuitorul, Parlamentul României, are posibilitatea și obligația de a revizui și completa Legea educației naționale, o lege fundamentală care, în forma actuală, aduce numeroase prejudicii sistemului de învățământ”, menționează sursa citată.
Reprezentanții asociației susțin că Legea educației naționale, adoptată în 2011, a desființat funcțiile didactice de învățător și de educatoare și, pe cale de consecință, licee și colegii pedagogice de elită, în pofida faptului că în sistem funcționau la data intrării în vigoare a legii și funcționează încă „peste 40.000 de învățători și de educatoare excelent pregătite și de înalt prestigiu profesional”.
“Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice a solicitat Ministerului Educației pregătirea unei ordonanțe de urgență prin care atât învățătorii și educatoarele din sistem, cât și liceele pedagogice să reintre în legalitate. OUG nr. 92/ 2012 repară greșeala din Legea educației naționale și restabilește legalitatea, reintroducând în lege funcțiile didactice de învățător și de educatoare și redând liceelor pedagogice dreptul de a face ceea ce știu și fac foarte bine de sute de ani, respectiv să pregătească foarte bine tinerii pentru aceste profesii atât de necesare”, se mai arată în documentul citat.
Ordonanța prin care educatorii și învățătorii sunt obligați să urmeze studii superioare va trebui modificată în Parlament, pentru că a creat deja o tensiune în sistem, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, președintele FSLI, Simion Hancescu, precizând că sunt vizați între 22.000 și 25.000 de dascăli.
În opinia liderului sindical, OUG 92/2012 ar trebui modificată astfel încât să se aplice celor care urmează să intre în sistem.
„Am vorbit și cu doamna Andronescu și formularea e nefericită. Trebuie găsită în Parlament o altă formulă, fie pentru cei care vor să intre în sistem să se ceară studii superioare, fie să se stabilească că cei care nu au studii superioare vor fi plătiți la nivel de studii medii. Dacă nu s-ar reveni asupra acestui lucru ar fi o greșeală imensă. Refuz să cred așa ceva. Sunt oameni performanți care au scos generații și generații. Sunt oameni care au făcut liceul pedagogic, dascăli adevărați”, a mai spus Hancescu.
El a precizat că în sistem ar fi între 22.000 și 25.000 de cadre didactice fără studii superioare, iar plecarea lor „ar fi un dezastru”.
OUG 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării a fost aprobată în 18 decembrie și publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu.