Dosar prăfuit

Ancheta privind un șofer care a accidentat mortal două femei, „în curs de soluționare” de mai bine de trei ani



Mașina care se deplasa regulamentar a fost pur și simplu maturată de pe șosea de vehiculul greu
Mașina care se deplasa regulamentar a fost pur și simplu maturată de pe șosea de vehiculul greu

Unul dintre cele mai vechi accidente grave nesoluționate de procurorii suceveni s-a petrecut tocmai în vara anului 2015. La finele lunii iulie a acelui an, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, două femei din aceeași familie au murit după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de o autobasculantă. Acum, la aproape trei ani și jumătate de la accident, singurul răspuns pe care l-am primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, care coordonează prin procuror ancheta, este că dosarul penal „se află în curs de soluționare”.
Scuze se pot găsi, cel mai adesea legate de expertizele de lungă durată din dosare, însă cert este că un astfel de accident, o dramă cumplită a unei familii, nu poate fi tratată într-un asemenea mod.
Având în vedere ritmul acestei anchete, o finalizare în instanță a acestui dosar s-ar putea produce abia peste alți câțiva ani. Pe lângă latura penală, privind pedeapsa șoferului vinovat, foarte importantă este și latura civilă, privind despăgubirile pentru urmașii persoanelor decedate.
S-au trezit în față cu o basculantă scăpată de sub control
Pe 30 iulie 2015, în jurul orei 11.00, Marius Ionuț Gora, în vârstă de 23 de ani, din Sălaj, conducea o basculantă pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. În condiții ce trebuie stabilite cert în cadrul anchetei, șoferul ar fi pătruns cu vehiculul greu pe contrasens, cel mai probabil pentru a evita un autoturism din fața sa, moment în care mașina de mare tonaj a intrat în impact frontal cu un autoturism VW Passat, condus regulamentar din sensul opus de mers de Ana Dirvariu, în vârstă de 27 de ani, din Suceava. În mașină se mai aflau soțul acesteia, în vârstă de 31 de ani, pe locul din dreapta, în timp ce pe bancheta din spate erau mama tânărului și copilul de 1 an și 8 luni al cuplului. În urma impactului extrem de violent autoturismul a fost proiectat cu o forță extremă în afara carosabilului.
Femeia de la volan și soacra acesteia au murit la scurt timp după ce au ajuns la spital, din cauza gravelor leziuni suferite în urma impactului.
Au scăpat cu viață soțul tinerei de la volan și copilul lor.
Ce a declarat șoferul autobasculantei, imediat după accident
La scurt timp după tragedie, tânărul care conducea autobasculanta a încercat să invoce faptul că șoferul din fața sa a frânat brusc și nu a semnalizat în prealabil, pentru a vira dreapta.
Marius Ionuț Gora, în vârstă de 23 de ani, din Sălaj, a declarat: „Mașina din față a intrat în parcarea hotelului (n.r.Sonnenhof). Șoferul a frânat brusc, fără să semnalizeze înainte și a virat dreapta. Atunci am frânat și eu, iar mașina m-a tras în stânga, pe contrasens, unde am lovit Passatul”.
Chiar și în această situație, șoferul autovehicului greu nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers și nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.
Familia nenorocită în urma acestui accident lucra în Italia și era venită acasă, în concediu, de puțină vreme, la acel final de iulie al anului 2015.
Un drum scurt, până la Fălticeni, avea să se transforme, într-o fracțiune de secundă, într-o dublă tragedie.
Cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă
Revenind la ancheta nefinalizată nici acum, procurorii au mai transmis că se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor și a stabilirii răspunderii penale”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.


Vehiculul greu implicat în accident
Vehiculul greu implicat în accident
Marius Ionuț Gora, șoferul autobasculantei
Marius Ionuț Gora, șoferul autobasculantei
Mașina care se deplasa regulamentar a fost pur și simplu maturată de pe șosea de vehiculul greu
Mașina care se deplasa regulamentar a fost pur și simplu maturată de pe șosea de vehiculul greu


Recomandări

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava