Federația Engleză de Fotbal (FA) anchetează 250 de cazuri de posibil abuz asupra copiilor, dintre care două sunt legate de cluburi din prima ligă, a anunțat, duminică, săptămânalul The Observer, citat de AFP.
Publicația engleză, care citează concluziile unui raport ce nu a fost încă dat publicității și a fost redactat în urma unei anchete privind abuzurile comise asupra copiilor în fotbalul englez, notează că anchetatorii le-au cerut responsabililor din fotbal să facă mai mult pentru a-i proteja pe tinerii jucători și pe copiii implicați în acest sport.
O comisie independentă a făcut o anchetă, timp de 18 luni, în urma acuzațiilor de abuz și a stabilit un număr de 250 de cazuri care sunt analizate, în prezent, de FA.
Aproximativ patru milioane de copii sunt implicați în fotbalul britanic, atât ca jucători, cât și în calitate de copii de mingi la meciuri.
Potrivit acestei anchete, realizată cu sprijinul Societății naționale pentru prevenirea cruzimilor asupra copiilor, federația engleză a exclus din fotbal, anterior, 70 de persoane care reprezentau un pericol pentru copii.
The Observer scrie că printre problemele fotbalului englez se numără și cele privind un prost control al adulților care se ocupă de copiii din acest sport. O altă problemă este faptul că jucătorii profesioniști nu sunt supravegheați atunci când intră în contact cu tinerele, unii dintre fotbaliști dând autografe pe corpul acestora.
Kate Coleman, responsabil cu protecția copiilor în prima ligă, a declarat că nu este în măsură să dea publicității numele celor două cluburi din Premier League vizate de ancheta FA. Coleman a precizat că acuzațiile sunt mai mult referitoare la „comportamente inadecvate” decât la abuzuri veritabile.