Poliția face verificări la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova după ce un pacient al unității medicale s-a aruncat, marți, de la etajul șase al clădirii și a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pacientul, un bărbat în vârstă de 42 ani din județul Mehedinți, suferea de o boală incurabilă și era internat în spitalul craiovean.
Vineri, bărbatul fusese supus unei intervenții chirurgicale.
Pacienții care se aflau cu el în salon spun că acesta și-a sunat familia înainte de a sări de la etaj.
„Agentul de pază care era de serviciu în incinta spitalului este cel care l-a văzut ieșind pe geam și sărind. Victima nu a murit imediat. Medicii au încercat să o resusciteze, însă fără succes”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Barbu.
Polițiștii Secției 2 Poliție Craiova se află la fața locului și efectuează cercetări.





