Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara au demarat o anchetă în cazul unei profesoare care a „predat” la cursuri istoria primarului Tiberiu Iacob-Ridzi și a soției sale, Monica, dascălul fiind filmat, iar imaginile au ajuns pe o rețea de socializare, transmite corespondentul MEDIAFAX.O profesoară de istorie de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani le-a vorbit elevilor la ora de curs despre familia Ridzi – Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani și despre Monica Iacob-Ridzi, fost deputat de Petroșani, în prezent aflată la Penitenciarul Gherla unde ispășește o condamnare pentru fapte de corupție.Într-o filmare transmisă live pe o rețea de socializare de elevi se poate auzi lecția ținută de profesor în fața elevilor săi.