Bate pasul pe loc

Ancheta în cazul primarului din Mitocu Dragomirnei, o lălăială nejustificată



Dănuț Solcan în fața sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava
Dănuț Solcan în fața sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava

Ancheta în cazul lui Dănuț Solcan, primarul comunei Mitocu Dragomirnei, bate pasul pe loc de luni bune. Din motive necunoscute, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a considerat că nu este competent să soluționeze dosarul, astfel încât l-a trimis la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Numai că procurorii de aici au considerat că, fiind vorba de infracțiuni comise de un primar de comună, nu au calitatea de a derula ancheta.
În aceste condiții, s-a cerut un punct de vedere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis că dosarul trebuie soluționat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Așa se face că pe data de 28 octombrie 2016, dosarul care-l privește pe Dănuț Solcan s-a întors la parchetul „mamă”. Deși au trecut mai bine de trei luni de la reîntoarcerea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nici până astăzi nu s-a dat vreo soluție, fie de clasare, fie de sesizare a instanței cu rechizitoriu. Această tergiversare ridică o serie de semne de întrebare, mai ales că nu este vorba de un dosar complex, ci unul care putea fi finalizat în cel mult câteva săptămâni.
Dănuț Solcan a fost prins în flagrant în ziua de 9 mai 2016, în plină campanie electorală, în timp ce lua șpagă 5.200 de lei de la un cioban din sat pentru a-i prelungi contractul de concesiune a unei suprafețe din imașul comunal.
„Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 9 mai 2016 Solcan Dănuț, primar al comunei Mitocu Dragomirnei, a pretins martorului denunțător suma de 5.300 de lei, din care a primit suma de 5.200 de lei, pentru ca inculpatul să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să facă demersurile necesare în vederea prelungirii unui contract de concesiune a imașului public”, se menționa la vremea respectivă într-un comunicat de presă remis de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Banii s-au dat în casa unei văduve din comună, dar bancnotele erau însemnate și asta pentru că denunțătorul a mers mai întâi la Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Suceava, unde a povestit ce i-a cerut primarul de la acea vreme, reales ulterior la alegerile din 5 iunie.
„La data de 9 mai 2016, o echipă constituită din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Suceava au constatat și instrumentat săvârșirea infracțiunii flagrante de luare de mită”, se mai specifica în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Chiar dacă a fost vorba de o infracțiune în flagrant, s-a luat decizia ca Dănuț Solcan să fie cercetat sub control judiciar. Interesant este că primarul din Mitocu Dragomirnei a contestat această măsură, iar Tribunalul Suceava i-a admis acțiunea, astfel încât în acest moment Dănuț Solcan nu are absolut nici o interdicție.



Recomandări

Fapte șocante în cazul femeii arestate pentru viol: ar fi imobilizat o altă femeie, în timp ce era violată de doi indivizi

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Spectacol cu cai, cascadorii și airsoft cu „Frăția Lupilor”, în weekend, la Școala de Echitație Equestrian Dreams din Mitocu Dragomirnei

Spectacol cu cai, cascadorii și airsoft cu „Frăția Lupilor”, în weekend la Școala de Echitație Equestrian Dreams din Mitocu Dragomirnei

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava
Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava