Poliția și IPJ Botoșani au început anchete după ce un copil de trei ani a mers neînsoțit la toaleta grădiniței pe care o frecventează și a căzut în fosa septică, mama micuțului găsindu-l învelit într-un prosop, iar angajații unității i-au spus să îi dea „o pastilă”, scrie Mediafax. Polițiștii din Botoșani au început cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce copilul de trei ani a căzut, luni, într-o fosă septică, la Grădinița cu Program Normal Todireni, transmite corespondentul MEDIAFAX.