Polițiștii valsuieni au declanșat o anchetă în cazul unui copil de 11 ani, care ar fi fost luat de pe stradă, imediat după terminarea cursurilor, urcat într-o mașină, bătut de doi bărbați și abandonat apoi la marginea municipiului Huși, unde a fost găsit de un echipaj al Poliției de Frontieră, informează Mediafax.Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, copilul în vârstă de 11 ani a povestit că, miercuri seară, a fost luat de pe stradă, din apropierea Școlii generale ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Huși unde acesta învață, urcat într-o mașină și bătut de doi bărbați.Ulterior, băiatul ar fi fost abandonat la marginea orașului, unde a fost găsit de un echipaj al Poliției de Frontieră care a sunat la 112.”Copilul a fost politraumatizat prin agresiune, suferind un traumatism cranian și o contuzie toracică, după ce, așa cum susține acesta, a fost bătut de doi bărbați într-o mașină. Băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal Huși, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX medicul Dan Ungureanu de la SAJ Vaslui.





