Escrocheriile de la SC MES SA Suceava au intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, care a declanșat verificări în acest caz. Procurorii anticorupție au deschis un dosar penal și au demarat o amplă anchetă pentru a lămuri modul în care s-au efectuat tranzacțiile cu bunurilor mobile și imobile ale societății. Procurorii DNA Suceava s-au autosesizat despre situația de la SC MES SA în urma articolelor prezentate de cotidianul „Monitorul de Suceava”. Pentru că suma cu care statul, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, a fost prejudiciat se ridică la peste 1 milion de euro, procurorii anticorupție au considerat că dosarul este de competența acestei structuri.
Practic, DNA a preluat plângerea penală depusă încă de acum câteva luni la parchetele locale de conducerea DGFP Suceava.
Până în prezent a fost preluat doar dosarul existent la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, și în care era cercetat executorul judecătoresc Cezar Țugui pentru că a vândut bunurile SC MES SA Suceava, deși acestea se aflau sub sechestru instituit de DGFP.
Cea de a doua plângere penală, și care cel mai probabil va fi conexată cu cea deja preluată, se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Aceasta îl privește pe Dumitru Duduman, directorul SC MES SA Suceava, și vizează aceleași licitații trucate pentru care este cercetat și executorul judecătoresc Cezar Țugui.
Dosarul deschis de DNA Suceava vizează infracțiunile de evaziune fiscală, iar indiciile arată că cercetările vor continua și pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.
Licitații aranjate de Țugui și Duduman Licitațiile pentru care executorul judecătoresc Cezar Țugui și directorul SC MES SA, Dumitru Duduman, au ajuns să fie anchetați de procurorii anticorupție s-au derulat în 31 martie 2008, respectiv 30 mai 2008.
La prima licitație SC MWM SRL Suceava, firma lui Dumitru Duduman, a cumpărat toate bunurile imobiliare ale SC MES SA, fiind singura participantă la licitație. A doua licitație a avut loc în condiții aproape similare, iar pentru achiziționarea bunurilor mobile ale SC MES SA s-au prezentat doar două firme, SC MWM SRL și SC ADY LOGISTICS SRL, una a lui Dumitru Duduman și cealaltă a fiului acestuia, Andrei Duduman.
Pentru că toate aceste bunuri vândute de executorul judecătoresc Cezar Țugui se aflau sub sechestru instituit de Fisc încă din noiembrie 2007, conducerea DGFP Suceava a atacat în instanță ambele procese verbale de licitație. Tribunalul Suceava a dat câștig celor de la Finanțe și a anulat licitațiile, readucând situația la starea anterioară organizării pseudolicitațiilor.
Datorii de peste 6,4 milioane de lei ale SC MES SA la bugetul de stat Prin manevrele gândite de Țugui și Duduman se urmărea un singur lucru: fraudarea bugetului de stat. În cazul în care licitațiile erau organizate de Fisc, banii obținuți din vânzare se împărțeau într-o anumită ordine. Prioritate au băncile care au creditat societatea, urmează statul, iar la final ceilalți creditori. Ori, în acest caz, era posibil ca firmei MWM să nu-i mai revină mai nimic și aceasta pentru că datoriile către bănci și bugetul de stat pe care SC MES SA le-a acumulat în timp sunt exorbitante, de aproximativ 13 milioane de lei, din care către bugetul de stat în jur de 6,4 milioane de lei.
Legea care prevede cine poate vinde bunurile unei societăți este OG 92/2003 republicată.
Articolul 136, aliniat 9, din această ordonanță care se referă la Codul de Procedură Fiscală spune următoarele: „În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face, potrivit prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta (n.r. – de Finanțe)”, se arată în OG 92/2003.






