„România de lângă tine”

Anca Boagiu a semnat o scrisoare prin care propune firmelor să sponsorizeze o campanie în Financial Times

Ministrul Integrării Europene, Anca Boagiu, a semnat o scrisoare, obținută de MEDIAFAX, adresată companiilor, pe care le invită, alături de autoritățile guvernamentale, să se alăture MIE, ca sponsor-participant, la o campanie de publicitate în edițiile europene ale Financial Times și The Economist.
„În concordanță cu prioritățile MIE în pregătirea aderării la UE în 2007, împreună cu eforturile sporite de lobby extern prin informarea statelor membre UE despre progresele României în vederea integrării, cu sprijinul logistic al celor mai prestigioase publicații internaționale The Economist și Financial Times, Ministerul Integrării Europene va lansa o campanie de publicitate de șase luni în edițiile europene ale The Economist și Financial Times, începând din septembrie 2006”, se arată în primul paragraf al scrisorii semnate de Anca Boagiu.
După prezentarea succintă a modului de desfășurare a campaniei, Anca Boagiu „invită companiile române de vârf, alături de autorități sau instituții guvernamentale, să se alăture MIE în această campanie, ca sponsori-participanți”.
„Pachetul de ofertă pentru campanie va fi gestionat direct de reprezentanții The Economist și Financial Times în România, cu sprijinul deplin al Ministerului Integrării Europene”, se arată în finalul scrisorii.
Scrisoarea este însoțită de o prezentare redactată de reprezentantul The Economist și Financial Times în România, în care este inclus și un „Media Plan”, care detaliază aparițiile în cele două publicații, inclusiv prețul final al acestui plan de publicitate, care se ridică, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX, la 52.255 lire sterline pentru fiecare firmă care dorește să participe.
La sfârșitul lunii septembrie, însă, Guvernul a decis că va finanța cu șase milioane RON promovarea imaginii țării în Europa prin organizarea unor spectacole de teatru, concerte, spectacole stradale și prin împărțirea de afișe cu tematică românească.
Suma a fost alocată de Guvern Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și Institutului Cultural Român (ICR).
Proiectul „România de lângă tine” are în vedere organizarea de manifestări culturale și de diplomație publică în lunile noiembrie și decembrie, în țările membre ale Uniunii Europene.
Astfel, MAE a primit fonduri de două milioane de lei noi (20 de miliarde lei vechi) pentru organizarea unor spectacole de teatru non-verbal în Bruxelles, Paris, Berlin, Viena, Londra, Madrid și Roma.
În același timp, ICR a obținut patru milioane de lei noi (40 de miliarde de lei vechi) pentru organizarea unor concerte în biserici și în săli de prestigiu din Europa, precum și a unor spectacole de stradă.
Proiectul presupune și amplasarea de afișe cu tematică românească în stațiile mijloacelor de transport în comun, precum și de anunțuri în mass-media europene.
Manifestările programate sunt incluse într-un program de promovare a imaginii României în străinătate prin intermediul culturii.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Firma Pro Mobila a organizat o campanie de donații pentru ucrainenii din regiunea Lviv, greu încercați din cauza războiului

Financial Times: Campaniile anticorupție din state europene, inclusiv România, consolidează UE în fața Rusiei

Boagiu: Ponta e pasibil de plângere penală pentru modul în care a făcut nominalizarea pentru CE