„Anatomia lui Grey” revine la TVR 1, din 15 noiembrie, cu un nou sezon



TVR 1 difuzează din 15 noiembrie, în premieră pentru România, sezonul al șaselea din „Anatomia lui Grey”, serialul de succes produs de studiourile ABC, informează Televiziunea Publică.
Cele 23 de noi episoade din „Anatomia lui Grey” vor putea fi urmărite la TVR 1 în fiecare luni, de la ora 22.00.
Serialul „Anatomia lui Grey” este câștigătorul a 37 de premii internaționale, dintre care două Globuri de Aur: în 2006, Sandra Oh (interpreta Cristinei Yang) – cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de televiziune, iar în 2007 – pentru cel mai bun serial de televiziune. Actorii din rolurile principale, dar și serialul în sine au mai obținut alte 95 de nominalizări (Emmy, Globul de Aur) de la momentul când serialul american a început să ruleze pe micile ecrane (anul 2005). În prezent, pagina de fani a serialului „Anatomia lui Grey” de pe Facebook a ajuns la impresionantul număr 10.000.000 de fani.
Doctorii de la Spitalul Seattle Grace au de-a face cu viața și moartea în fiecare zi, motiv pentru care își regăsesc sprijinul în prietenia care îi leagă, iar uneori merg cu poveștile chiar mai departe decât ceea ce înseamnă doar prietenia. Împreună, ei descoperă că nici medicina, nici relațiile care îi leagă nu pot fi tranșate în alb și negru. Viața reală se vede, se trăiește doar în nuanțe de gri.
Din distribuția serialului „Anatomia lui Grey” fac parte: Ellen Pompeo (alias Meredith Grey), Patrick Dempsey (în rolul lui Derek Shepherd), Sandra Oh (care o interpretează pe Cristina Yang), Katherine Heigl (în rolul lui Isobel „Izzie” Stevens), Justin Chambers, interpretul lui Alex Karev, Chandra Wilson (alias Miranda Bailey), James Pickens Jr. (în rolul lui Richard Webber), Sara Ramirez (joacă rolul lui Callie Torres), Eric Dane (în rolul lui Mark Sloan), Chyler Leigh (o interpretează Lexie Grey) și Kevin McKidd (pentru rolul Owen Hunt).
Serialul „Anatomia lui Grey” a fost creat și produs de Shonda Rhimes („Introducing Dorothy Dandridge”), producători executivi ai serialului fiind Betsy Beers („Casanova”), Mark Gordon („Saving Private Ryan”), Krista Vernoff („Law & Order”), Rob Corn („Chicago Hope”), Mark Wilding („Jake: 2.0”) și Allan Heinberg („The O.C. „).
TVR 1 a difuzat și primele cinci serii ale producției „Anatomia lui Grey” începând din ianuarie 2007. TVR 1 a transmis primele două serii din „Anatomia lui Grey” (36 de episoade în total) din ianuarie până în septembrie 2007. Cele 25 de episoade ale seriei a treia s-au difuzat la TVR 1 din ianuarie până în august 2008. Sezonul al patrulea serialului (17 episoade) a putut fi urmărit la TVR 1 în perioada octombrie 2008 – februarie 2009. Cea de-a cincea serie (23 de episoade) a fost vizionată la TVR 1 din septembrie 2009 până în februarie 2010.