Anastase: În PDL nu s-a discutat nici măcar informal despre demisia lui Boc de la Guvern



Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a negat, luni, existența unor discuții privind demisia lui Emil Boc de la Guvern, dar nu a exclus o eventuală remaniere a miniștrilor, deși „nici această discuție nu a fost purtată”.
„Într-o scurtă perioadă de timp va fi numit ministrul Muncii. Nu este un subiect care să se fi discutat. Nu am discutat nici măcar în partid, informal, subnicio formă”, a declarat Roberta Anastase, întrebată despre o evetuală a demisiei lui Emil Boc din funcția de prim-ministru.
Ea a acuzat existența unei campanii de presă în acest sens.
„O țineți de ieri (duminică – n.r.). Știu că aveți o campanie, dar nu are nicio legătură”, le-a mai spus ea jurnaliștilor.
Roberta Anastase a nu a exclus însă o eventuală remaniere a Cabinetului Boc.
„Sigur, dacă sunt opinii de genul acesta, e firesc să existe o evaluare și putem să decidem ceea ce considerăm că este necesar. Dar nici această discuție nu a fost purtată”, a susținut ea.
Coaliția se va reuni, marți, în ședință, existând posibilitatea ca unul dintre subiectele discuției să fie legat de oportunitatea schimbării lui Emil Boc din funcția de prim-ministru, procedură care însă, dacă va fi decisă, ar putea necesita o pregătire mai lungă în Parlament, afirmă surse politice.
„Marți dimineață este programată ședința coaliției, când este posibil să se pună problema schimbării premierului. Această procedură ar mai putea însă dura, deoarece, într-o astfel de eventualitate, este necesar ca partidele de guvernământ să se organizeze bine, pentru a nu avea surprize în Parlament”, au declarat agenției MEDIAFAX sursele citate.
Premierul Emil Boc ar putea fi schimbat de la șefia Guvernului în perioada următoare, după ce a obținut un nou mandat de președinte al PDL, au declarat, sâmbătă seară, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Potrivit surselor citate, unii dintre susținătorii lui Emil Boc în cursa pentru șefia PDL consideră că ar fi bine pentru partid ca Boc să rămână președinte, fără a fi și premier. Alții consideră că există riscul ca un nou Guvern să nu treacă de votul Parlamentului, dacă Emil Boc ar renunța la funcția de premier. Sursele citate au arătat că șeful statului ar dori, însă, un alt Guvern și de aceea nu a renunțat la ideea schimbării lui Emil Boc.
Întrebat dacă își va da demisia din funcția de premier, Emil Boc nu a răspuns ziariștilor, după încheierea Convenției Naționale.