Anastase: Am fost la întâlnirea pe justiție din 2009, discuțiile au fost strict pe MCV



Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, luni, că nu-și amintește să fi existat, la întâlnirea pe tema reformei în justiție din 2009, o discuție în care președintele Traian Băsescu să-i fi amenințat pe cei de la PSD că va da drumul la dosare, cum apare în telegramele WikiLeaks
„Eu nu-mi amintesc. Am fost la acea întâlnire pe justiție și discursurile au fost pur instituționale, se refereau la necesitatea de a se înregistra progrese pe Mecanismul de Cooperare și Verificare. Nu-mi amintesc să fi existat niciun fel de discuții colaterale, altele decât cele care apar în Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”, a afimat Anastase.
Roberta Anastase a răspuns asfel unei întrebări privind telegramele WikiLeaks, în care ea apare ca fiind prezentă la o întâlnire pe tema justiției de la Palatul Cotroceni atunci când președintele Traian Băsescu i-ar fi amenințat pe cei de la PSD că va da drumul la dosare.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să comenteze telegramele WikiLeaks în care apare numele său.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a confirmat, luni, întâlnirea cu Traian Băsescu în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.
„Întâlnirea de la Cotroceni, pe aceasta mi-o aduc aminte și pot să confirm că a fost o discuție. (…) A spus tuturor”, a precizat Geoană, referindu-se la întâlnirea cu șeful statului în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.
Șeful statului l-ar fi amenințat pe Mircea Geoană că „dă drumul în public” dosarelor lui Adrian Năstase, pentru a-i demonstra că plângerile penale împotriva fostului premier sunt de la membri PSD, conform unei relatări a șefului ANI, Cătălin Macovei, preluată de diplomații americani la București.
Informația apare într-o relatare publicată de Hotnews, care citează o telegramă „WikiLeaks” transmisă de misiunea diplomatică de la București către Departamentul de Stat de la Washington.”Pe 17 februarie, președintele Băsescu a convocat de urgență «a Justice Summit» la Palatul Cotroceni, pentru a aproba un plan de acțiuni care să trateze reformele din sectorul justiției. Întâlnirea i-a adus împreună pe ministrul Justiției Predoiu, procurorul general Kovesi, șeful DNA Morar, șeful ANI Macovei, președintele Senatului Mircea Geoană, președintele Camerei Deputaților Roberta Anastase, președintele comisiei juridice Daniel Buda, președintele CSM Virgil Andreieș și vicepreședintele CSM Bogdan Licu”, explică autorul telegramei citate de Hotnews.
Autorul povestește apoi că oficialii Ambasadei americane de la București s-au întâlnit separat cu trei dintre participanții la ședința de la Cotroceni. Cei trei sunt „Buda, Licu și Macovei”. Autorul notează că toți trei „au fost de acord că întâlnirea convocată de Băsescu a dat un impuls necesar unui plan comun de acțiune pentru a îndeplini condițiile UE în ce privește reforma Justiției”.
Dacă Licu „a descris ședința în mod diplomat ca «relativ sinceră», Macovei a spus că dezbaterea a fost «încinsă», cu o tensiune vizibilă între Băsescu și Geoană.
„Un exemplu a fost atunci când Geoană și alți PSD-iști s-au plâns că dosarul Năstase este politic. Băsescu ar fi replicat tăios: «Nu mă faceți să dau drumul la aceste dosare în public – fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu». În ciuda dezbaterii încinse, participanții la întâlnire ar fi căzut de acord asupra a două puncte principale de acțiune: aprobarea în procedura de urgență a unor noi coduri juridice și acordul de a trimite dosarul de corupție Năstase în instanța”, continuă autorul telegramei, conform Hotnews.