ANAR: Hărțile de hazard și de risc vor fi folosite pentru planificare. Intervențiile, în funcție de avertizări



Hărțile de hazard și de risc vor fi folosite pentru planurile de dezvoltare teritorială, ca și pentru justificarea viitoarelor lucrări hidrotehnice, însă la inundații se intervine în funcție de avertizările hidrologice și de planurile de apărare la nivel bazinal, județean și local, potrivit ANAR, informează Mediafax. Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că hărțile de hazard și de risc la inundații pe care le-a întocmit „sunt de interes general, în scop de informare, pentru activitățile de promovare a investițiilor, proiectare etc., fiind necesare studii aprofundate la nivel local”.”De asemenea, atragem atenția asupra faptului că aceste hărți au fost întocmite doar pentru anumite sectoare și neacoperirea unei zone din țara noastră nu conduce la concluzia că zona respectivă nu poate fi expusa riscului la inundații. În același timp, o zonă «roșie» nu înseamnă că «la prima viitura rămâneți fără casă». Zonele respective sunt asociate unor inundații care se pot produce o dată la 100 de ani, deosebite”, ca de exemplu cele de pe Siret din 2008, din Banat în 2005 sau din bazinul Jiului în 2013, arată ANAR. Reprezentanții ANAR precizează că hărțile de hazard prezintă zonele inundabile numai din revărsarea de râuri, însă inundațiile pot avea și alte cauze, precum flash-flood (inundație scurtă – atunci când se înregistrează o cantitate mare de precipitații într-un timp scurt pe o suprafață mică), scurgerile de pe versanți și torenți și fenomenul de băltire.



Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Proiect de regularizare a râului Suceava și afluenților pentru reducerea riscului de inundații