Analizele au infirmat suspiciunea de infecție cu coronavirus la femeia de 33 de ani din Suceava

Analizele au infirmat suspiciunea de infecție cu coronavirus la femeia de 33 de ani din Suceava
Analizele au infirmat suspiciunea de infecție cu coronavirus la femeia de 33 de ani din Suceava

Prefectura Suceava a transmis, astăzi, că analizele au infirmat suspiciunea de infecție cu coronavirus la femeia de 33 de ani din Suceava. Într-o informare a Prefecturii se precizează că pe toată perioada suspiciunii la sediul Instituției Prefectului a fost întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență care a monitorizat și evaluat în timp real modul de instituire și de aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii unei eventuale infecții.
Conform hotărârii CJSU toate informațiile referitoare la evoluția cazului urmează să fie furnizate de DSP Suceava.
Reamintim că o femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China, a fost suspectată de infecție cu coronavirus. Medicul-șef al secției de boli infecțioase al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, doctor Monica Terteliu, a declarat că femeia s-a prezentat vineri, 7 februarie, la ora 13,00, în ambulatoriul secției Boli infecțioase, prezentând o infecție a căilor respiratorii superioare. Deoarece pacienta a venit din China, este posibil diagnosticul cu coronavirus. Dr. Terteliu a declarat că, potrivit procedurilor, s-au luat imediat măsuri de izolare a ambulatoriului și de protecție a personalului care a avut în grijă pacienta. Totodată, au fost anunțate instituțiile medicale pe linie ierarhică superioară. Potrivit medicului, starea generală a pacientei era bună, era echilibrată hemodinamic și respirator, subfebrilă, cu rinoree și tuse productivă. Ieri după-amiază, forma de boală pe care pacienta o prezenta era una ușoară. Conform procedurilor, în scurt timp s-au luat toate măsurile necesare pentru transferul pacientei la Clinica de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.
Femeia a venit la Suceava pe 1 februarie, cu o cursă Londra-Suceava. Ea a plecat din China pe 30 ianuarie.

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale