Spitalul Județean

Analize de mare finețe, la laboratorul anatomo-patologic

Spitalul Județean de Urgență Suceava dispune, de câteva zile, de unul dintre cele mai dotate laboratoare de anatomo-patologie din Moldova.
Laboratorul a achiziționat o linie completă de imunohistochimie, prin care se vor putea asigura pacienților tratamente particularizate 100% pentru afecțiunile genetice, în special tumori și boli de ganglion, care sunt cel mai greu de diagnosticat.
„Noua dotare permite determinări de mare finețe, ceea ce înseamnă posibilitatea stabilirii unui diagnostic precis și a unei terapii țintite. Înainte se putea face doar o examinare simplă dar acum, datorită faptului să se pot determina acești marcheri tumorali, crește acuitatea diagnosticului”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan.
Printre determinările care se efectuează în momentul de față la Spitalul Suceava se numără cele pentru tumori maligne epiteliale, tumori vasculare, carcinoame renale, de sân, tumori ale țesutului muscular, ale țestului nervos, limfoame.

Recomandări

Mari specialiști ai lumii vin la Suceava, la primul congres de medicină nucleară organizat la universitate și spitalul clinic de urgență

Spitalul Județean a devenit unul dintre puținele centre din țară care pot efectua o evaluare completă a biopsiei renale

Varianta Omicron a SARS-CoV-2 nu a fost identificată în probele analizate în laboratorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava