Peste 17.000 de persoane au luat parte la Festivalul medieval Directorul general al Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, Constantin-Emil Ursu, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, o situație post festival și a expus o serie de concluzii și de propuneri pentru desfășurarea în condiții optime a edițiilor următoare ale Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.
17.102 vizitatori, la Cetate, într-o săptămână
Adresând mulțumiri co-organizatorilor (Consiliul Județean și Primăria Municipiului Suceava), tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit buna desfășurare a manifestării (Inspectoratul Județean de Jandarmi, Poliția Comunitară, Poliția Municipiului Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” și Direcția de Sănătate Publică) precum și sponsorilor (care au fost mai numeroși și mai generoși ca la edițiile anterioare) Constantin-Emil Ursu a prezentat mai întâi un bilanț al festivalului.
Pe parcursul întregii săptămâni (11 – 17 august a.c.) în Cetatea de Scaun a Sucevei au intrat un număr de 17.102 vizitatori, din care 2.840 adulți (pentru care biletul de intrare a costat 4 lei), 8.740 pensionari, militari, copii, membri ai unor grupuri organizate care au beneficiat de reducere (bilet de 2 lei) și 5.522 persoane care au avut acces gratuit.
Făcând precizarea că tariful de intrare a rămas neschimbat de anul trecut, directorul general al CMB Suceava a subliniat că suma încasată, de 28.840 lei, „aproape s-a dublat” față ediția precedentă (când s-au încasat 16.000 lei).
Deficiențe
O analiză a deficiențelor festivalului a scos în evidență parcarea de pe platoul cetății – care a fost blocată de câteva tiruri („care n-au putut fi mutate cu toate intervențiile făcute”), vremea caniculară – care a impus, la un moment dat, anumite schimbări ale locațiilor de desfășurare (schimbări care nu erau cunoscute de publicul care se orienta după programul tipărit).
De asemenea, tot la capitolul deficiențe au enumerate alimentarea cu energie electrică și sonorizarea – care nu au făcut față în toate situațiile („nu neapărat din vina noastră”) și personalul implicat – insuficient pentru o manifestare de asemenea amploare („personal care a fost uneori depășit de situație și s-a dovedit a fi ineficient”).
Propuneri
Constantin-Emil Ursu a formulat și o serie de propuneri pentru a evita repetarea unor deficiențe la edițiile următoare ale festivalului.
Astfel, el a spus că vor fi valorificate și alte locații din cetate pentru desfășurarea manifestărilor (locații care nu sunt expuse la soare), că urmărind prezența publicului în cetate a constatat că este nevoie de o pauză la orele prânzului (între orele 12:00 – 15:00) și că primul spectacol de teatru pentru copii nu va mai începe la ora 9:00, ci cu o oră mai târziu, pentru a fi asigurată prezența publicului.
Totodată, el a semnalat necesitatea realizării unei scene mobile în curtea interioară a cetății, precum și amenajarea unei platforme de lemn pe unul dintre bastioane, pentru ca spectacolele nocturne de jocuri cu focul să dispună de un loc mai larg pentru publicul privitor.
La anul, parada participanților, la ceas de seară, cu torțe
În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, este necesară revizuirea firidelor existente în zonă, precum și realizarea unor firide noi, pentru a evita întreruperile de curent.
Referindu-se la parada participanților, organizată ziua, în plin soare (paradă la care „participanții s-au deshidratat”), directorul general al CMB Suceava a venit cu propunerea desfășurării acesteia la ceas de seară, pe de o parte, pentru că circulația este mai redusă, iar pe de alta, pentru „sporirea efectului vizual” printr-o defilare cu torțe.
Public civilizat
Constantin-Emil Ursu a adresat, la final, mulțumiri publicului participant, „care s-a manifestat absolut civilizat”, „a interacționat” cu cei care au evoluat în spectacole, „un public minunat care merită mai mult decât i s-a oferit”.
Totodată, pentru ca publicul să fie atras din mai multe zone ale țării, dar și pentru promovarea nu numai regională a festivalului, organizatorii își propun să identifice un partener media național, lucru care devine o necesitate și pentru Consiliul Județean Suceava, care dorește o implicare mai mare în organizarea manifestării și înscrierea acesteia în strategia de turism a județului.