Analiză Master Plan: Bilete scumpe, viteză redusă, investiții ineficiente, tot mai puțini călători în trenuri

Prețul biletelelor de tren au un nivel „relativ ridicat” față de alte state europene și pot descuraja alegerea acestui mijloc de transport, potrivit unui document aferent Master Planului de Transport, care mai evidențiază, printre altele, viteza scăzută și ineficiența investițiilor din acest sector, informează Mediafax.”Nivelul relativ ridicat al prețurilor la bilete din România comparativ cu prețurile din alte țări europene poate descuraja atât noii călători, cât și efectuarea de călătorii frecvente de către clienții curenți. Lipsa unui sistem de stabilire a prețurilor pentru bilete mai flexibil, în special pentru biletele achiziționate în avans, reduce capacitatea de atragere de noi cereri, în special pentru călătorii care ar dori să călătorească cu trenuri mai puțin aglomerate”, se arată în Raportul privind definirea problemelor.Potrivit documentului, calitatea serviciilor oferite în raport cu prețul plătit în România este necompetitivă în comparație cu alte țări europene. Textul arată că reabilitarea unor coridoare feroviare de transport nu a condus la o reducere semnificativă în durata totală a călătoriei, „în ciuda investițiilor semnificative din fonduri UE”, iar acest eșec de a obține reduceri ale timpilor de parcurs indică faptul că nu s-au realizat beneficiile potențiale din aceste proiecte.

Recomandări

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

„Salariile de la TPL sunt mici, iar responsabilitatea e mare” – spune primarul Sucevei, care caută soluții de majorare a acestora

Salariații TPL transportă zilnic zeci de mii de călători de toate vârstele - o responsabilitate mare, slab remunerată