Analiștii: TVA redusă – prețuri neschimbate și profituri mai mari la producători



Cota redusă de TVA la alimentele de bază va avea un efect limitat asupra prețurilor finale de vânzare pentru această categorie de produse, iar pierderile de la buget se vor regăsi ca profituri la producători și comercianți, apreciază analiștii economici.
Criticile analiștilor vizează și momentul ales pentru introducerea cotei reduse de TVA, care coincide cu discuțiile între autoritățile române și organismele internaționale și Comisia Europeană privind necesitatea majorării veniturilor bugetare.
„Este o măsură care aduce beneficii mai degrabă patronilor decât populației, având în vedere că încasările mai mici la buget se vor reflecta în cheltuielile pentru învațământ, sănătate și infrastructură”, a declarat Radu Crăciun, analist la ABN Amro.
El își argumentează opinia prin cererea relativ constantă pentru produsele alimentare de bază, care acoperă integral producția realizată la prețurile actuale.
„Ar fi un comportament irațional economic din partea producătorului să-și micșoreze prețurile”, susține Crăciun, care vede mai degrabă o majorare a profiturilor firmelor din sectorul alimentar în detrimentul încasărilor la bugetul de stat.
Măsura apare nepotrivită și pentru analistul BRD – Groupe Societe Generale, Florian Libocor, în opinia căruia mișcările de taxe nu sunt oportune în această perioadă și ar putea afecta chiar procesul dezinflaționist.
„Indiferent ce categorie de produse este vizată, decizia de a reduce sau crește taxele nu cred că este oportună în acest moment. Mai mult, o astfel de mișcare ar putea întârzia suplimentar finalizarea Codului Fiscal”, afirmă Libocor.
El crede că introducerea taxei pe viciu ar putea compensa în parte reducerea TVA la produsele de bază, dar susține ideea ca ambele modificări să fie operate cel mai devreme anul viitor.
De asemenea, Libocor remarcă pericolul reducerii încasărilor bugetare și un impact redus asupra prețurilor pentru consumatorul final.
Taxa redusă pentru alimentele de bază pare mai puțin îngrijorătoare pentru analistul ING Bank, Florin Câțu și pentru directorul Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea, care amintesc că aceste concept este răspândit în toate țările Uniunii Europene.
Analistul ING este de acord, însă, că momentul n-a fost bine ales, în condițiile în care România încearcă să-și limiteze deficitele pentru a păstra echilibrele macroeconomice.