Analiștii au devenit mai optimiști în privința perspectivelor economiei României – sondaj Erste



Analiștii și-au îmbunătățit, în decembrie, percepția asupra perspectivelor economiei românești în următoarele șase luni, comparativ cu estimările realizate în luna noiembrie, potrivit unui studiu realizat de institutul german ZEW și Erste Group Bank. Institutul german de cercetare economică ZEW și grupul austriac Erste Bank au realizat, în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2008, sondajul lunar printre analiștii de pe piața financiară și au calculat indici privind evaluarea condițiilor economice actuale, perspectivele economice în următoarele șase luni, evoluția inflației, a burselor și cursului de schimb în statele din Europa Centrală și de Est și zona euro. La sondaj au participat 73 de analiști.
Indicele condițiilor economiei românești a crescut în decembrie cu 17,9 puncte, la -23,6 puncte, în contextul în care 47,1% dintre analiștii intervievați consideră că situația este „proastă”. Totuși, ponderea experților care evaluează situația economiei României ca fiind „bună” a crescut în decembrie cu 21,1 puncte, la 23,5%, în timp ce 29,4% din analiști consideră că situația este normală.
În privința așteptărilor privind evoluția economiei, indicele pentru România a înregistrat cel mai mare avans la nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), de 9 puncte, ajungând la -53 de puncte. Analiștii sunt mai optimiști în legătură cu perspectivele României, comparativ cu așteptările în privința economiilor din Polonia, Cehia și Slovacia, dar mai pesimiști față de anticipațiile pentru Austria, Croația și Ungaria.
Ponderea experților care anticipează o evoluție normală a României a crescut cu 10,6 puncte, la 39,2%, în contextul în care numărul pesimiștilor a scăzut la 56,9%, iar cel al optimiștilor la 3,9%.
Referitor la așteptările inflaționiste ale analiștilor, circa 90% dintre aceștia estimează că avansul prețurilor de consum va continua să se tempereze în Ungaria, România și Croația, în următoarele șase luni.
Astfel, 89,6% dintre analiști estimează că inflația va încetini în România, în timp ce 8,3% anticipează o evoluție constantă a ratei și doar 2,1% văd o accelerare a ritmului de majorare a prețurilor de consum.
Optimismul analiștilor se referă și la evoluția burselor, astfel că 58,3% dintre aceștia previzionează un avans al indicelui BET, și doar 25% o scădere a acestuia.
În privința evoluției cursului de schimb, cei mai mulți experți, respectiv 40,9% estimează o deprecierea a leului, în timp ce 38,6% dintre analiști previzionează aprecierea monedei naționale.