Analistele

Secolul XXI va fi secolul IT-ului sau nu va fi deloc ca, să parafrazăm o expresie celebră și mult mai aproape de adevăr, decât aceasta. Calculatorul a devenit indispensabil (un altfel de indispensabil, nu cel care l-a propulsat pe celebrul Marriot al cărui nume îl poartă un puternic lanț hotelier).
Cea mai căutată și mai bine plătită profesie este cea de analist programator. De la Vășcăuți până în Sylicon Valley, calculatorul e nelipsit. Până și în biroul funcționarului lustrabil, calculatorul de ultimă generație este prezent, chiar dacă numai ca piesă de mobilier. Odată cu el și nelipsitul analist.
Cum cererea e mult mai mare decât oferta, analiști au apărut peste noapte, nu neapărat dintre cei ce au o specializare în științele „de vârf”, ci mai ales prin convertirea activiștilor și planificatorilor de cincinale la economia, dar mai ales la realitatea capitalismului autohton, în plină expansiune. Dinozaurii centralismului multilateral dezvoltat dau buzna să ne explice dar mai ales să ne povățuiască ce și cum trebuie făcut în țărișoara noastră dragă, ca adevărați analiști politici, economici, militari, agricoli, aviari etc. Cu sau fără diplomă de absolvire, doar pentru că nevoia este mare, analiștii prin echivalare se pricep mai bine decât truditorii în domeniu.
Critică, fac observații, dau prognoze, avertizează, cer demisii cocoțați în tribună. Cei mai mulți n-au întâlnit măcar doi oameni într-o campanie electorală, n-au avut măcar un butic, n-au ținut în mână nici măcar un pistol cu clăbuci, nu-și dau seama de care parte se ține grebla sau dacă găina face pui vii sau nu. Poate că nici nu au nevoie de așa ceva de vreme ce în fișa postului nu era prevăzută nici o condiție de vechime sau experiență în câmpul muncii.
Conform principiului existenței și luptei contrariilor, dar și al schimbului de generații, dinozaurilor echivalați le iau locul tânăra generație analitică cu mai mult tupeu, obraznică, care improvizează verdicte aiuristice fără să clipească din ochi, executând sau lăudând cu vervă profitabilă, specifică noului capitalism concurențial doar în zero-uri. Purtătorii de cravate cu tricolor dacă s-au născut cu douăzeci de ani mai devreme, își folosesc la maxim noile oportunități grăbindu-se să profite de diplomele obținute pe bandă rulantă la fără frecvență sau la „cu plată”, fiind și credibili pentru că n-au greșit niciodată, de vreme ce n-au lucrat niciodată în domeniul despre care își dau cu părerea, cu alte cuvinte au expertiză.
Cel mai mult mă fascinează „analistele”. Fete angelice care par să fi ratat ultimul podium de la concursul de Miss sau stocul de rezervă pentru viitoarea prezentare a colecției lui Cătălin Botezatu, sau poate chiar următoarea țintă a lui Irinel Columbeanu, aceste adolescente nu toate blonde, ne incintă siesta din fața televizorului cu diagnostice pline de profesionalism. Se pricep la orice, de la alergatul după Președintele bolnav, până la scotocitul prin cuibare cu cizme trase peste ciorapii plasă; seară de seară ne prezintă nu doar produsul finit al inteligenței lor sclipitoare ci și transpirația în direct a muncii lor creatoare. De la informația că „pot”, până la alambicata investigație, de la evitarea intoxicării până la selectarea credibilă; că doar e nevoie de credibilitate care o obții numai prin muncă… Ca și cum munca e măsura adevărului. După logica aceasta, cele mai multe adevăruri se află în sălile de fitness!
După cât de mult se pricep, cred că ar trebui să fie consultate de cei sau cele care au adus în actualitate cea mai importantă temă care preocupă România de după revoluție: paritatea între femei și bărbați. De ce or fi vrut paritate când toate statisticile spun că femeile sunt mai numeroase decât bărbații, până și în Romania? Din generozitate față de noi, minoritarii, sau poate de teamă?! Teama de implicare cu miros de borș de ștevie! Cerem imperativ implicarea analistelor! Sunt indispensabile!
Istoria se repetă… Ne întoarcem înapoi la începutul carierei lui Merriot care l-a făcut celebru!