Analfabetismul… funcțional!

Nu atât gestul fetiței de 12 ani care și-a scrijelit numele pe Coloana infinitului uimește: educat, needucat, copilul rămâne copil. Poate, la vârsta asta, s-ar fi cuvenit să aibă, indus în primul rând de școală, respectul pentru istoria românilor, pentru tradițiile, pentru arta lor, și, de ce să n-o spunem direct, pentru neam și țară. N-a făcut-o școala, rămânea în sarcina familiei. Fără șanse, după cum se vede din atitudinea de chivuță repetentă civic a mamei, care a ripostat ofuscată cu întrebarea „Unde-i panoul care să interzică?” Adicătelea, unde-i scris că nu-i voie? Păi, nu? Scrie undeva că-i interzis să dai foc Voronețului, ori să scoți pietre din monumentul triumfal de la Adam Clisi? Nu scrie. Vandali, dați-i bătaie, trăim într-o lume liberă, e permis tot ce nu-i oprit prin inscripții avertizatoare! Dacă o asemenea inscripție, evident imposibilă prin lezarea bunului-simț elementar, exista totuși acolo, la Tg. Jiu, ar fi fost de-a ajuns pentru descurajarea vandalismelor? Poate da, poate nu – și-n cazul fetiței, și-n cel al mamei. Un studiu din 2016 al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale dezvăluie un fapt incredibil: 42% dintre elevii români de 15 ani sunt „analfabeți funcționali”, adică știu să parcurgă un text, dar fără să-i înțeleagă mesajul! Ce-o mai fi și asta? Urâtă noutate! Un alt studiu, din 2008, privind starea învățământului ia în calcul procentajul de 50% al „analfabetismului funcțional”, ceea ce înseamnă că-i boală mai veche, devenită cronică. De care suferă și alte popoare, dar în procentaje incomparabile (Finlanda: 4-5%; de zece ori mai grav la noi!) Nici nu mai vorbim despre abandonul școlar (19%), fiindcă, după cum spune un consilier în Administrația Prezidențială, „mulți copii vin degeaba la școală”. Cum așa? Toți am fost școleri odată, toți o școală am urmat; a face comparații cu un trecut ce pare teribil de îndepărtat e semn limpede de bătrânețe („Ehei, pe vremea mea, totul era altfel!”). Și chiar era, dar evoluția fiind în spirală, e imposibilă întoarcerea în același punct. Și pe vremea mea existau prostănaci și tolomaci în școală, se găsea și câte un Bulă de râsul râsului, dar, Doamne ferește, nu treceau clasa, școala nu scotea analfabeți și nici – vorba impardonabilă a lui Băsescu, „tâmpiți”. Orice așezământ școlar, de orice nivel, până-n ultimul cătun, îl învăța dintâi pe elev să scrie, să citească, și – aici e aici – să înțeleagă ce-a citit. Ce se întâmplă acum cu școala românească este și explicabil, și inexplicabil. Zicala „ai carte, ai parte” a fost mătrășită cu umilință la rezerve în dicționarul vieții cotidiene: învățătura nu mai condiționează onorabilitatea, nici nu mai asigură afirmarea și succesul. Altele-s căile de parvenire (dacă vreți, citiți „promovare”), altele-s criteriile, metodele, prioritățile. Știința de carte în sine a fost brutal compromisă și pusă între paranteze de invazia doctoratelor de doi bani și a diplomelor procurate de la buticurile universitare particulare. Zeci de mii de elevi intră anual (ilicit) în învățământul obligatoriu de 12 clase cu medii de 2 și 3, până la 5. O directoare de școală din Iași declara că „N-avem soluții. Unii ne râd în față și ne întreabă noi ce am realizat dacă am învățat”. Dură întrebare! Fără îndoială, școala își are vinile ei: „În România elevii învață după un curricul de secolul XIX. Vă trebuie o revoluție în acest domeniu” – spune expertul britanic în educație Julian Hingsly. Numai că s-a instaurat o firească oboseală după două decenii în care școala noastră s-a tot „revoluționat”, până a ajuns să se confrunte cu o noțiune relativ nouă, „analfabetismul funcțional”. Care, conjugat cu o educație cetățenească precară, cu suficientă ignoranță și cu lipsa celor șapte ani de acasă, devine responsabil inclusiv de scrijelirea Columnei. (De altfel, nu-i mănăstire nescrijelată; la Sucevița am dat și peste semnături proaspete, din 2016!). „Turiștii” cu pricina făcând parte, desigur, din oștile de „analfabeți funcționali” produși de învățământul românesc. Cohortele de absolvenți poticniți la Bac afectează grav imaginea de ansamblu a unui învățământ aflat în eternă „înnoire” și rămas la fel de etern intact în esențe și-n profunzime, numai că acel ce-i decis să învețe carte sunt convins că o poate face onorabil și-n gimnaziu, trecându-și prezumtiva afirmare împlinită în contul viitoarei opțiuni universitare. Iar de am afișa pretutindeni panouri cu inscripția „învățați să citiți!”, ori „incultura interzisă!”, nu se rezolvă nimic: mai întâi fiindcă, firește, ar fi luate drept glume, și apoi, pentru că se înregistrează creșterea exponențială a numărului celor ce citesc și nu pricep nimic. Rețineți termenul: analfabetism funcțional.