ANAF sprijină inițiativa BNR privind gradul de îndatorare



Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) salută inițiativa Băncii Naționale a României (BNR) de a corela veniturile acceptate de băncile comerciale la acordarea de credite cu cele declarate la Fisc, a declarat, ieri, președintele Agenției, Daniel Chițoiu.
„ANAF nu a participat la consultări pe această temă, însă salută inițiativa Băncii Naționale a României”, a spus Chițoiu.
Potrivit unui proiect de regulament elaborat de BNR, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populației pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, și nu doar în funcție de adeverința de salariu sau alte documente, ca în prezent.
Băncile și instituțiile financiare nebancare pot lua în calcul niveluri ale veniturilor ce depășesc cu mai mult de 20% veniturile declarate fiscal în anul anterior, numai după obținerea de la client a documentelor justificative care să indice caracterul de continuitate a acestora.