ANAF a sesizat DNA în legătură cu Victor Ponta și Dan Șova



ANAF a trimis o sesizare Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în legătură cu președintele PSD, Victor Ponta, și cu senatorul PSD Dan Șova, sesizarea vizând contracte cu complexurile Rovinari și Turceni, transmit televiziunile de știri.
Senatorul PSD Dan Șova declara, în 24 iunie, că fosta sa firmă „Șova și asociații” a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăților Rovinari și Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.
Șova a afirmat că a fost parte din „Șova și asociații” până la mijlocul lui 2009. Contractele pe care firma respectivă le-a încheiat pentru servicii juridice au fost semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari și în iulie 2007 cu Turceni. El a precizat că nu a lucrat în cadrul acestor contracte decât în două ocazii, o întâlnire la AVAS și una prin care s-a făcut o tranzacție între Turceni și ICM (Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor).
El a precizat că între 2006 și 2007 a fost plecat din țară, fiind masterand la London School of Economics. În plus, din această cauză, Adunarea Generală a firmei „Șova și asociații” a stabilit, la 15 ianuarie 2007, că Șova, singurul care putea până atunci angaja societatea în contracte și singurul cu drept de semnătură și ștampilă, îl împuternicea pe unul dintre acționari, Radu Cernov, să negocieze și să reprezinte societatea. Șova a spus că între „Șova și asociații” și complexul Rovinari a fost încheiat în 21 martie 2007 un contract-cadru de asistență juridică, semnat de directorul general de atunci, Ion Dordera.
Potrivit senatorului PSD, firma „Șova și asociații” a reușit reducerea cu 6 milioane de euro a unei datorii de 821 miliarde lei pe care Rovinari o avea la ICM, beneficiul total, prin eșalonarea pe cinci ani și neplata de dobânzi și penalități, fiind de 8 milioane euro.
În cazul Turceni, contractul a fost semnat pe 23 iulie 2007, când societatea era deținută de AVAS, al cărui director era pe atunci liberalul Teodor Atanasiu.
În urma activității firmei „Șova și asociații”, complexul Turceni a obținut un beneficiu de cinci milioane euro, prin negocierea unei creanțe, precum și recuperarea unei datorii de 12 milioane de euro de la Termoelectrica, a afirmat Șova.
El a mai afirmat că onorariul perceput în cele două contracte era de 40 euro pe oră, în timp ce, potrivit unui raport al Curții de Conturi, Rovinari și Turceni au încheiat în 2009 și 2010 contracte de asistență juridică la 180 euro/oră, una dintre firmele respective aparținând fostului președinte PNL Valeriu Stoica.
Șova a declarat că toate contractele în cauză ale firmei „Șova și asociații” și plățile au fost certificate atât printr-un control financiar intern preventiv, cât și de un auditor independent extern. În plus, el a menționat că un control al DFP Gorj, la data de 23 martie 2011, atestă legalitatea contractelor respective și a delurării lor.
Senatorul PSD a mai afirmat că a solicitat celor două complexuri să îi precizeze dacă au existat controale financiare ANAF, răspunsul fiind negativ.
În 22 iunie, președintele PSD, Victor Ponta, a primit o invitație de la ANAF, în care era solicitat să se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declarațiile de venit pe 2007 și 2008 și cu registrul jurnal de încasări și plăți.
Adresa aparținea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice.
Președintele PSD era avertizat, în finalul invitației, că neprezentarea la ANAF constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cu excepția cazului în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Invitația primită de Ponta este datată 20 iunie 2011, zi în care două cotidiene centrale relatau că un control făcut de ANAF la complexurile energetice Turceni și Rovinari ar fi demonstrat că firma de avocatură condusă de senatorul Dan Șova, din care a făcut parte și Victor Ponta ca „senior partner”, a încasat ilegal 4,4 milioane de lei. Potrivit relatărilor presei, în raportul făcut de ANAF se concluzionează că mai mult de jumătate din banii încasați de SCA „Șova & Asociații” de la Turceni și Rovinari – 4,4 milioane de lei din 7,1 milioane, au fost plătiți necuvenit în baza unor contracte întocmite defectuos, prin încălcarea prevederilor OUG 34/2006, privind achizițiile publice.
În 21 iunie, la întâlnirea de la Cotroceni, președintele Traian Băsescu i-a spus liderului PSD, Victor Ponta, că l-ar putea întreba despre banii de la Mintia și Rovinari.
„Am o rugăminte. Încerc să nu fiu ironic și să vă întreb de banii de pe la Mintia sau Rovinari”, a spus Băsescu, Ponta răspunzând că poate să-l întrebe orice. „Pot să răspund la toate întrebările”, a adăugat președintele PSD.
În 24 iunie, președintele PSD, Victor Ponta, și-a trimis contabila la sediul ANAF Sector 1, cu declarațiile de venit pe anii 2007 și 2008, răspunsul inspectorilor fiscali fiind, potrivit liderului social-democrat, că nu s-au constatat nereguli.