Ieri, la sediul Direcției pentru Sport a Județului Suceava a avut loc o ședință de analiză a activității pe anul 2009, atât a acestei instituții, cât și a cluburilor departamentale ce aparțin și sunt finanțate de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, mai exact Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei și Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava.
Dacă anul 2009 a fost unul destul de bogat în performanțe, atât la nivel național, cât și internațional, dar și în organizarea de competiții la nivel județean, anul 2010 va fi unul foarte greu, tocmai din cauza lipsei banilor. Acesta este mesajul adus din capitală de reprezentantul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Viorel Tomescu, cel care crede că această situație se va prelungi și în anul următor, atunci când situația va fi și mai gravă, deoarece 2011 este an preolimpic.
„Mă bucur că la Suceava am găsit oameni de sport foarte optimiști, pentru că va fi din ce în ce mai greu în ce privește finanțarea și din această cauză vor fi afectate atât proiectele de reabilitare a bazelor sportive, dar și a pregătirii și stimulării sportivilor. Am văzut că oamenii de sport din județul Suceava formează o familie destul de unită și de aceea îi rog să strângă și mai mult rândurile și se mobilizeze pentru aceste vremuri grele ce vin, pe care trebuie să le depășim”, a declarat reprezentantul MECTS, Viorel Tomescu. Acesta a dat și un exemplu concludent al acestei crize și anume faptul că federațiile sportive au primit banii abia zilele acestea, după patru luni în care au avut de organizat competiții naționale și au avut de trimis sportivi la concursurile internaționale.
Rezultate foarte bune în 2009 pentru CSM, CSTA Suceava și CSI Vatra Dornei
Anul 2009 a fost unul foarte productiv pentru cele trei cluburi finanțate de MECTS, dar și pentru DSJ Suceava mai ales din punct de vedere al rezultatelor obținute de sportivi.
Clubul Sportiv Municipal Suceava a reușit să-și îndeplinească obiectivele pe anul 2009, după ce sportivii săi au câștigat un număr de 49 de medalii naționale și 5 în competițiile oficiale internaționale, din cele 10 secții existente, atletismul având cele mai bune rezultate. Mai mult, în 2009 un număr de 20 de sportivi ai CSM Suceava au fost în loturile naționale, 10 la seniori, unul la tineret și 9 la juniori.
„Anul trecut ne-am străduit să asigurăm celor 218 de sportivi ce activează la noi un minim necesar activității sportului de performanță, dar în același timp să aducem unele îmbunătățiri bazelor sportive pe care le avem. Din fericire avem o relație de colaborare forte bună cu autoritățile locale și județene, mai ales cu Primăria și Consiliul Local Suceava, fără ajutorul cărora o parte din secțiile noastre nu și-ar mai fi putut desfășura activitatea și mă refer aici la cele de rugby, volei, box și hochei, dar și atletism sau lupte”, a declarat directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim.
Un an extraordinar a avut și Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, așa după cum susține directorul Octavian Pungovschi.
„Pe plan sportiv, cel mai bun rezultat al clubului este cel de vicecampion mondial de juniori la schi fond, obținut de Petrică Hogiu, cel care la numai 18 ani și jumătate a participat și la Jocurile Olimpice, alături de alți trei colegi de club care au concurat pentru Moldova. La capitolul organizatoric am reușit să construim cea mai modernă pistă de starturi pentru bob și skeleton, pe care am organizat și naționalele. Mai mult, la sanie avem o pistă naturală pe care am organizat în premieră campionatul național”, a explicat Octavian Pungovschi.
Anul trecut a fost cel de-al 29-lea de activitate pentru Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava, unul cu rezultate mult peste dotarea de care dispun sportivii clubului.
„Pot afirma cu certitudine că rezultatele obținute de sporturile tehnico-aplicative sunt cu mult peste dotarea tehnică de care dispunem, a fondurilor alocate de ANST, iar pentru continuarea activității și obținerea de noi performanțe avem nevoie de fonduri mai mari și dotări cu materiale și echipamente de specialitate, capabile să facă față nivelului actual”, a declarat directorul CSTA Suceava, Marius Siretean.
Suceava, un județ fără un cabinet de medicină sportivă
Și la ședința din acest an s-a pus din nou problema lipsei unui cabinet specializat în medicina sportivă.
„Suceava este unul din județele fruntașe la numărul de cluburi și asociații sportive, dar din păcate nu dispunem de un cabinet sau o clinică de medicină sportivă care să ajute la investigarea și tratarea sportivilor cu probleme pe care îi avem legitimați. La acest capitol ne ajută domnul doctor Schacter, dar este singurul medic de specialitate”, a declarat directorul DSJ Suceava, Cătălin Coman.