Cântăreața britanică Amy Winehouse a șocat o parte dintre celebritățile prezente în loja oficială a Festivalului Wireless din Londra și a fost somată să nu apropie de prințul Harry al Marii Britanii, fiind rugată de gărzile de corp ale acestuia să se poarte cuviincios, informează mirror.co.uk.
Amy Winehouse a încercat să atragă atenția prințului Harry în timp ce acesta urmărea, alături de Madonna, concertul susținut de rapperul Jay-Z în cadrul Festivalului Wireless, duminică seară.
Din păcate pentru ea, cântăreața nu a ales o modalitate discretă de a face acest lucru, ci a început să strige și să gesticuleze către loja în care se afla prințul Harry – al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.
Potrivit tabloidului britanic Daily Mirror, traducerea fonetică a strigătelor turbulentei artiste britanice sună astfel: „Oi Arry. Oi Arry. How are ya luv? I only wanted to say ’ello to Arry. Oi” (Salut, Harry. Salut, Harry. Ce faci, iubire? Vreau doar să-l salut pe Harry. Salut”).
În acel moment, potrivit tabloidului britanic, fețele cântăreței Beyonce, soția lui Jay-Z, și a actriței Gwyneth Paltrow, aflate în apropiere, exprimau o stupefacție totală. Madonna, Lewis Hamilton, Jenson Button și Kate Moss păreau la rândul lor șocați. După câteva secunde, organizatorii au intervenit și i-au cerut cântăreței să se îndepărteze imediat de acea zonă.
Organizatorii i-au permis în cele din urmă cântăreței să se apropie de culisele din spatele scenei, însă după plecarea prințului Harry.
Amy Winehouse nu a mai lansat niciun album de peste trei ani. Cel mai recent album al artistei britanice, intitulat „Back To Black”, a fost vândut în peste 10 milioane de copii și premiat cu cinci Grammy. Însă după lansarea lui Amy Winehouse a avut de înfruntat numeroase probleme de sănătate și s-a luptat cu dependența de droguri și de alcool. În ultimii trei ani, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decât pentru muzica sa. Cântăreața cu o voce excepțională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendința de automutilare, anorexie și bulimie. Amy Winehouse a efectuat câteva cure scurte de dezintoxicare, care nu au avut efectele scontate.