Amy Winehouse, plătită cu un milion de lire sterline pentru un concert de două ore la Moscova



Cântăreața britanică Amy Winehouse a fost plătită cu un milion de lire sterline (1,18 milioane de euro) pentru a susține un concert de două ore la Moscova, la invitația unui om de afaceri din Rusia, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, informează dailymail.co.uk.
Acesta a fost primul concert din ultimii doi ani pe care cântăreața britanică în vârstă de 27 de ani a reușit să îl ducă cu bine până la capăt. Performanța ei de pe scenă a fost considerată „fantastică”, potrivit unor surse moscovite.
Printre invitații de onoare prezenți la eveniment s-au numărat miliardarul rus Mihail Prohorov, dar și Serghei Kapkovym, președintele Federației ruse de fotbal.
Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, Amy Winehouse a călătorit de la Londra la Moscova, săptămâna trecută, la bordul unui avion privat. Deși a avut la dispoziție o cameră într-un hotel de lux din centrul Moscovei, cântăreața s-a întors la Londra în aceeași zi.
Amy Winehouse a devenit una dintre cele mai populare cântărețe în rândul oligarhilor ruși după ce presa britanică a dezvăluit faptul că bunica artistei a fost o emigrantă rusoaică.
Amy Winehouse nu a mai susținut un concert integral din 2008, din cauza unei vieți private turbulente, artista confruntându-se în ultimii doi ani cu dependența de alcool, dependența de droguri și cu un divorț.
Cântăreața a apărut în 2009 în emisiunea „Stricty Come Dancing” difuzată de postul BBC1, însă doar pentru a face backing vocals pentru fina ei, Dionne Bromfield, în vârstă de 13 ani.
În octombrie, cântăreața a interpretat patru piese în cadrul unui eveniment organizat pentru a celebra lansarea noii sale colecții vestimentare, realizată în colaborare cu brandul Fred Perry.
Ultimul concert de amploare al cântăreței britanice – care a fost un dezastru – datează din mai 2009, când artista, deși a urcat pe scena festivalului de jazz din Insula St. Lucia din Caraibe, s-a oprit din cântat după doar câteva note, bolborosind cuvinte neinteligibile și uitând versurile pieselor pe care trebuia să le interpreteze.
Show-ul de la Moscova a fost primul concert privat susținut de Amy Winehouse după ce miliardarul rus Roman Abramovich a plătit-o cu 1,5 milioane de lire sterline (1,77 milioane de euro) pentru a cânta la inaugurarea galeriei de artă a iubitei sale, Daria Jukova, la Moscova, în 2008.
Concertul de la Moscova este primul dintr-o serie de show-uri din viitorul apropiat și care se anunță extrem de profitabile. În ianuarie, Amy Winehouse urmează să încaseze 300.000 de lire sterline (355.000 de euro) pentru o serie de șase concerte în Brazilia.
În prezent, cântăreața înregistrează următorul ei album, primul după celebrul „Back To Black” lansat în 2006. Titlul și data lansării acestui material discografic nu au fost deocamdată anunțate.
Cel mai recent album al artistei britanice, intitulat „Back To Black”, a fost vândut în peste 10 milioane de copii și premiat cu cinci Grammy. Însă după lansarea lui, Amy Winehouse a avut de înfruntat numeroase probleme de sănătate și s-a luptat cu dependența de droguri și de alcool. În ultimii trei ani, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decât pentru muzica sa. Cântăreața cu o voce excepțională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendința de automutilare, anorexie și bulimie. Amy Winehouse a efectuat câteva cure scurte de dezintoxicare, iar în ultima vreme, se pare că și-a făcut ordine în viața personală.