Cântăreața britanică Amy Winehouse a fost tratată împotriva deshidratării, după ce a leșinat în timpul vacanței pe care o petrece pe insula St. Lucia din Caraibe, potrivit purtătorului de cuvânt al artistei, citat de BBC News Online.
Amy Winehouse, în vârstă de 23 de ani, a petrecut o noapte în spitalul din St. Lucia, aflându-se sub supravegherea medicilor, după ce a leșinat în camera ei de hotel.
O sursă a declarat că artista britanică, aflată în vacanță pe insula din Caraibe, „a alergat prea mult cu copiii cu care se juca”, cu puțin timp înainte de a leșina.
Purtătorul ei de cuvânt a declarat că medicii locali i-au spus că „este deshidratată și că trebuie să bea mai multă apă”.
Amy Winehouse urmează să susțină un concert în cadrul Festivalului de Jazz din St. Lucia, în cursul săptămânii viitoare.
Cântăreața britanică a obținut un ordin judecătoresc care le interzice paparazzilor să o fotografieze în afara reședinței sale din nordul Londrei.
Purtătorul de cuvânt al artistei a confirmat faptul că o copie a acestui ordin judecătoresc, care le interzice fotografilor să o urmărească sau să se apropie la mai puțin de 100 de metri de locuința ei, a fost lipit pe zidurile reședinței londoneze a cântăreței.