Pe tăblița din cancelaria Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului stă scris:
Joi, 11 iunie – consiliu profesoral de încheiere a situației școlare la învățământul gimnazial și liceal.
La finalul consiliului, doamna Mihaela URSACIUC, directorul colegiului, anunță: „Joia viitoare, pe 18 iunie, la ora 12, avem consiliu profesoral de încheiere a situației școlare la învățământul tehnic; nimeni să nu lipsească, sunt și alte probleme foarte importante ….”
Într-adevăr, joi 18 iunie, aula Colegiului devenise neîncăpătoare.
Se face apelul, atmosferă de maximă seriozitate și multe semne de întrebare…
După raportarea situației claselor cu profil tehnic, în față, pe un ecran mare, alb, s-au prezentat mai multe studii de caz.
Elevii Mark și Robert fuseseră surprinși în circumstanțe diferite de timp (1973 și 2009), spațiu, mentalitate și modalitate diversă de soluționare a unor situații limită.
Cele opt studii de caz prezentate într-o manieră plină de umor, de fină ironie și înțelepciune au fost, de fapt, pretextul problemei foarte importante, care se anunțase – sărbătorirea pensionării colegilor: Sultana ORHEIAN, Laurica NICOLAU, Viorica TĂTĂRĂU, Angela CAUC, Mihai LAZĂR, Florentin CAUC.
Sunt importanți nu doar primii pași pe care îi faci în profesie, oricare ar fi ea, dar și retragerea are o încărcătură spirituală de o intensitate maximă, la care ar trebui, poate, să reflecteze și alții, care, din prea multă prețuire de sine, uită de respectul, de stima, ce le datorează pentru devenirea lor.
Acestora, colegilor pensionabili, le-a fost apreciată munca desfășurată pe parcursul zecilor de ani de carieră, mulțumindu-li-se pentru dăruirea permanentă, primind fiecare și câte o diplomă în acest sens.
Am fost, apoi, invitați cu toții la un pahar cu vin, unde s-au depănat tot felul de amintiri. Atmosfera se înviorase.
I-am privit pe fiecare dintre sărbătoriți. Privirea le era umedă. Pe chip li se zărea câte o lacrimă de emoție, de bucurie sau nostalgie, conștientizând, parcă, ireversibilitatea timpului.
Mi-au venit în minte versurile:
„Ai și venit la mine toamnă,
Adresa mea de unde-o ai?
Vii cu petale multe-n poartă
Deși în suflet e tot mai.
Eu știu că timpul tot nu iartă
Și că-ntr-o zi îmi vine rândul,
Dar te-ai grăbit, e prea devreme,
Nu m-am obișnuit cu gândul,
Fiindcă aceste clipe-nseamnă
Și bucurii și mângâieri,
Cu-atât mai greu, îmi vine, toamnă,
Să mă despart de primăveri.
…………………………………………..
Dar, datorită lor, directorilor Mihaela URSACIUC, Mariana PINTILIE, Niță MANDICI și coordonatorului grupei sindicale, Luminița CÂMPAN, trecerea într-o altă etapă existențială a fost, oarecum, ușurată.
Vă mulțumim tuturor și în mod special, DOAMNEI DIRECTOR, MIHAELA URSACIUC.
Mulțumim că ne-ați ajutat să uităm câteva clipe de promisiunile neonorate de alții, de umilințele la care am fost adesea supuși, de etichetările neadecvate și de încă multe altele.
Discreția pregătirii momentului, atenția acordată OMULUI-DASCĂL, surpriza deosebit de plăcută, creată întregului colectiv, confirmă adevărul venit din înțelepciunea milenară:
„A fi mare, nu-i mirare,
A fi om e lucru mare!”
Cu prețuire,
Profesor Rachila MORAR BALAN