Controale

Amplă acțiune pe linie silvică: firmele din domeniul forestier, urmărite inclusiv din elicopter

Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică

O amplă acțiune pe linie silvică a avut loc timp de patru zile în județul Suceava. Agenții economici vizați de acest control au fost urmăriți inclusiv cu un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne. Cu acest prilej au fost ”călcate” 12 firme care au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea materialului lemnos. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de fals intelectual.
Cu ocazia controalelor s-au dat 27 de amenzi, în valoare de 125.000 de lei și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 677,626 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 170.000 de lei. Acțiunea a fost coordonată de Direcția de Ordine Publică a Poliției Române, prin Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, iar în teren au acționat polițiști specializați în domeniul silvic din Suceava, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Maramureș și Vrancea, precum și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, gărzile forestiere din Suceava, Focșani, Oradea, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică
Amplă acțiune pe linie silvică

Recomandări

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag