Amintiri din Comunism

Prin 1950-1953, mama spunea că lumea va fi condusă în viitor de oamenii galbeni. Eu deja știam că e vorba de chinezi. Ea știa mai multe decât lăsa să se înțeleagă, glumind: am făcut șapte ani în clasa întâi. Nu cred. Sora mea a făcut șapte ani pentru trei clase neterminate, sau mai curând cinci, fiindcă la 17 ani a fost măritată de unchiul meu, Vasile Medvichi. Mama mai știa să numere până la 10 pe nemțește și, la fel, pe țigănește. Asta a rămas o enigmă pentru mine. Și eu am avut un an doi colegi țigani, în clasa I, dar au rămas repetenți. Altfel, socialismul se construia, toamna duceam cotele obligatorii la gară la Dărmănești, satul trăia ca în timpuri imemoriale. Îmi aduc aminte de tovarășul președinte al consiliului popular, tovarășa profesoară Vatui, tovarășul profesor eminent Ignătescu. Directorul cu mustață se chema Lateș.
Și tot am construit comunismul până în 1990, iar apoi am ajuns în ghearele capitalismului monopolist, condus de informatori, securiști, copiii lor, nepoți, activiști, copiii lor, frați, cumnate, fini etc., urmașii pecenegilor și avarilor, aduși în ținuturile stepelor carpato-danubiene din ținutul sciților. Problema o putea rezolva Ceaușescu, dacă rezista gloanțelor, punând apoi mitraliera, vorba lui Antonescu, pe trădători și agenturile străine. Asta și dacă venea la conducerea URSS, în 1984, tovarășul Victor Grișin, prim-secretar la Leningrad.
Dacă stau și mă gândesc bine, adică mai mult gândesc decât stau, comunismul, pe care-l regretă mulți, parcă era mai potrivit nouă, cetățenilor acestei patrii, de felurite neamuri, urmași ai urmașilor nu știu cui, după cum spun feluriți istorici. Genetic, suntem precum a conchis Cioran prin 1933, adică suntem tâmpiți. Sigur că există diverse grade de mărginire sau prostie. Așa e și la celelalte viețuitoare. Bravul nostru popor a fost supus, de-a lungul secolelor, tuturor regatelor și imperiilor din jur: turcesc, rusesc, maghiar, polonez. Numai cu bulgarii am format în sudul, poate și în nordul Dunării, un imperiu, al fraților Ioniță și Asan, români curați scoborâtori din vechii traci și romani, cu legiunile lor. Nu-i nicio tragedie, și alții au pățit așa ceva. Numai Coreea de nord rezistă, prima pe axa răului a lui George W. Bush, și asta datorită bombei ei nucleare.
Poporul nostru muncitor votează de dinainte de comunism. Tinerii, spre cinstea lor, nu merg la vot, pe ei îi doare în cot de democrația burgheză. Nici eu n-am votat în comunismul tinereții mele. Bătăliile pe care le purtam cu soarta mea prezisă de mama nu-mi lăsau timp de mers la vot și la 1 mai, 23 august și 7 noiembrie. Am mai fost criticat, dar m-au lăsat toți în pace. Mai târziu, cum am mai spus, după ce ne prelucra tovarășul secretar cu organizatoricul, în prezența însuși tovarășului prim Gârba, și pe noi, cei din cultura socialistă, ne trimitea cât mai departe în fundul județului. Votul era ca acum: egal, direct și secret, absolut democratic. Am spus cândva că cineva putea să-l înjure pe un buletin pe cel mai iubit fiu al poporului român, înnebunind subit, că nu s-ar fi aflat, nu le mai citea nimeni. Nu, mi-a spus cineva care a participat mai serios la deschiderea urnelor, se făceau sondaje printre buletine, depinde de timpul avut și de starea de beție a membrilor comisiei de votare. Cum pe aproape era și un securist, și el beat, dar în deplinătatea facultăților mintale, dacă se găsea un buletin cu scris pe el se anunța securistul. Ei, și de aici începeau cercetările. Se luau mostre de scris, grafologii comparau și lucrau până ce amărâtul om al muncii, înnebunit subit, era trimis la Socola, în Iași, la spitalul de nebuni. Asta știa toată lumea din Moldova noastră cea frumoasă. Acum, în odiosul capitalism, după predicțiile tovarășului Nicolae Ceaușescu, votează în proporție de sută la sută, încă de dimineață, bătrânii pensionari. Se trezesc, își potrivesc oasele, iau pastilele, cârjele dacă e nevoie, și cu o vioiciune tinerească se duc doi câte doi sau unul câte unul să voteze contra unui dușman al poporului care le-a luat o bucățică de pensie, chiorul dracului, să-l voteze pe Iliescu, omul nostru cel iubit de peste 20 de ani. După vot se întorc și, cu o altă drăcească plăcere, se așază în fața televizorului în culori și caută Antena III, liturghia vieții lor, oficiată seara de un tânăr spilcuit, aflat în slujba unui capitalist autentic și cinstit, român de altă naționalitate. Dacă ar fi știut bătrânul Ceaușescu… Copiii lui de suflet, membrii proeminenți ai detașamentului de avangardă al partidului, activiștii promovați din rândul clasei muncitoare, cea mai revoluționară a societății (din păcate nu toți), au întinat valorile fundamentale ale comunismului, teoretizate de cele 36 de volume de opere complete, pe care le-a scris cu mâna lui, cu truda și sudoarea frunții lui, și l-au împușcat ca pe un câine, vorba lui Gorbaciov. Oare el ar fi meritat să se trezească în fața a 8 sau 10 soldați, care au depus jurământul militar, dar care au tras la foc.